Conectează-te cu noi

Naţional

PROIECT. Şoferii aleg când să le fie suspendat permisul, în decurs de un an

Publicat acum

pe

PROIECT. Deputatul ALDE Ştefan-Alexandru Băişanu a depus la Senat o iniţiativă legislativă prin care şoferii pot alege perioada de suspendare a permisului auto, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-un interval de un an de la data contravenţiei.

„În cazul suspendării provizoriu permisul auto, conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o. Conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârşirii faptei contravenţionale”, arată deputatul ALDE într-un proiect de lege depus, în procedură de urgenţă, la Senat.

Excepţiile de la prevederile menţionate o fac faptele deosebit de grave, „care prezintă un pericol social, fiind săvârşite cu vinovăţie şi care sunt prezentate de legea penală şi sunt pedepsite de aceasta – infracţiuni”, potrivit sursei citate.

În expunerea de motive, deputatul ALDE notează că de această lege ar beneficia şoferii care „pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulaţie nu mai pot lucra şi rămân «fără pâine»”.

„Sunt de părere că la nivel naţional avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor. Îmi exprim speranţa că această iniţiativă legislativă va găsi susţinători indiferent de doctrina politic, drept pentru care vă spun această propunere legislativă spre dezbatere şi adoptare”, susţine Alexandru Băişanu, în expunerea de motive a respectivului proiect.

Iniţiativa deputatului ALDE Ştefan-Alexandru Băişanu a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Potrivit Codului Rutier, şoferii pot fi sanctionaţi prin suspendarea permisului pentru o perioadă de 30, 60 sau 90 de zile.

Suspendarea pentru o perioadă de 30 de zile şi o amendă între 4 şi 5 puncte primesc şoferii în următoarele cazuri: -dacă au depăşit coloanele de autoturisme oprite la semafor sau la trecerile la nivel cu calea ferată; – neacordarea priorităţii de trecere a pietonilor; – neacordarea priorităţii de trecere autovehiculelor care au acest drept; -nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului; -nerespectarea regulilor privind depăşirea; -nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu; -neprezentarea la unitatea de poliţie pe raza căreia s‑a produs un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, în termen de 24 ore.

Suspendarea permisului pentru o perioadă de 60 de zile şi o amendă de 6-8 puncte este dispusă pentru: -nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s‑a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; -nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public; -nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloană; -circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire.

Permisul de conducere este suspendat pentru 90 de zile, alături de o amendă între 9 şi 20 de puncte pentru următoarele contravenţii: – conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune (sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat); -conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau mecanismul de direcţie, constatate de poliţia rutieră împreună cu specialiştii RAR; -neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semiba­rierele sunt coborâte sau în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune; -depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus.

Naţional

Medicii decid astăzi dacă îl operează pe Liviu Dragnea. PSD amâna validarea listei la europarlamentare

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Codrin Ştefănescu a declarat, duminică la un post TV, că l-a vizitat pe Liviu Dragnea la spital, iar medicii urmează să decidă, luni, dacă îl vor opera pe liderul PSD. Secretarul general al PSD a precizat că va fi amânată pentru o săptămână validarea în CEx a listei candidaţilor la europarlamentare, transmite Mediafax.

„Am fost să-l vizitez pe Liviu Dragnea la spital cu Mircea Drăghici exact când ne-am întors de la Brăila. Părerile doctorilor sunt împărţite. Adică doi dintre marii noştri sepcialişti spun că n-ar fi nevoie de o intervenţie chirugicală, alţi doi spun că e nevoie de două intervenţii chirurgicale şi urmează ca în seara asta şi mâine dimineaţă după ce mai fac un set de analize să ajungă la o concluzie comună. El ar dori să nu se ajungă la operaţie. Este o dublă hernie şi are şi o problemă la gât. E o chestiune cervicală. Urmează ca mâine să primim un răspuns exact. În orice caz, va trebui să stea la pat în următoarele câteva zile obligatoriu. Prin urmare va trebui să oprim turneul în ţară. La sfârşitul săptămânii aveam de vizitat colegii noştri din oraşele judeţen din Cluj, Sibiu şi Braşov. E foarte posibil să amân aceste conferinţe. Mâine voi vorbi cu colegii mei şi o să trimit o circulară în sensul acesta, în funcţie de ce aflăm mai multe de la medici”, a afirmat Codrin Ştefănescu, duminică seara, la Antena 3.

Luni urma ca Biroul Permanent al PSD să se întrunească, iar în cursul săptămânii era programat CEx, cu prezentarea listei candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European.

“Trebuia să facem Birou Permanent mâine (luni – n.r.) al partidului, asta era înainte de a face CEx în care urma să stabilim lista candidaţilor la europarlamentare. Marţi sau joi, erau două variante. O să amânăm săptămâna aceasta tot”, a spus Ştefănescu.

Totodată, strângerea de semnături pentru lista de candidaţi PSD se va finaliza în săptămâna următoare şi va fi depusă tot în această perioadă.

“Eu mâine voi trimite o circulară tuturor candidaţilor pentru a-şi depune dosarele complete la partid. În cursul zilei de mâine şi poimâine vom finaliza strângerea de semnături din ţară. Cred că vom depăşi 1.300.000 de semnături pe care o să le depunem în cursul acestei săptămâni. Partidul funcţionează”, a afirmat secretarul general al PSD.

Acesta a mai spus că, în opinia sa, Liviu Dragnea se va recupera foarte repede pentru că „este un om foarte ambiţios şi hotărât”.

Liviu Dragnea a început să acuze dureri de spate în special după discursul de la Târgovişte, de vineri, acolo unde a şi menţionat la pupitru că este foarte rece. Preşedintele social-democraţilor a fost în aceste zile în turneu la organizaţiile locale PSD, iar duminică ar fi trebuit să fie la Brăila.

Discopatia lombară apare în urma unor traume fizice repetate şi a presiunii constante şi îndelungate exercitatea asupra coloanei vertabrale.

Continuă să citești

Naţional

Elevii din clasele a XI-a şi a XII-a susţin prima probă la simulare Bacalaureat 2019

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Luni, elevii din clasele a XI-a şi a XII-a susţin prima probă la simulare BAC 2019, ce se va desfăşura în perioada 18-29 martie. Prima probă susţinută de către liceeni este cea de la limba şi literatura română.

Potrivit Ordinului Ministerului Educaţiei, publicat în Monitorul oficial, atât simularea de la evaluarea naţională, cât şi cea de la Bacalaureat vor avea loc în luna martie.

Simulărea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat naţional, sesiunea se organizează pentru elevii claselor terminale ale liceului, a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă, la care participă şi elevii claselor a XI-a şi a XII-a seral/frecvenţă redusă, învăţământ de masă.

Totodată, simularea la examenul de Bacalaureat sunt: limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au umrat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale), matematică şi istorie.

Simulare probe scrise ale examenului de Bacalaureat:

  • 18 martie 2019 Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
  • 19 martie 2019 – PRoba E) b) – probă scrisă Limba şi literatura maternă
  • 20 martie 2019 Proba E) c) proba scrisă – proba obligatorie a profilului
  • 21 martie 2019 – Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării (se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a)
  • 29 martie 2019 – Afişarea rezultatelor.

Continuă să citești

Naţional

Nu folosești voucherele de vacanță? Ai putea primi bani sau tichete de masă

Publicat acum

pe

Un deputat a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect pentru modificarea şi completarea Legii privind acordarea biletelor de vacanţă, acesta propunând ca în cazul în care un angajat nu foloseşte aceste vouchere să primească în schimb bani sau tichete de masă.

„La Articolul 24, alineatul 1, se introduce două litere, a şi b, cu următorul cuprins: Voucherele de vacanţă sunt bilete de valoare care se acordă angajaţilor pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionale de efectuarea concediului în regim de turism intern. (litera b) În cazul în care voucherele de vacanţă nu au fost utilizate, angajatorul se obligă să ofere contravaloarea în bani sau în tichete de masă”, se arată în proiectul depus de către deputatul ALDE.

„Voucherele de vacanţă vor fi acordate angajaţilor pentru acoperirea unor cheltuieli ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern. În cazul în care voucherele de vacanţă nu au fost utilizate, angajatorul se obligă să ofere contravaloarea ăn bani sau în tichete de masă. Gestionarea resursei umane constituie una dintre cele mai importante componente ale managementului oricărei întreprinderi, publice sau private, mari sau mici, iar motivarea acesteia către performanţă ar trebui să fie prioritare”, se arată în expunerea de motive.

Iniţiativa legislativă a deputatului ALDE a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Peste un milion de salariaţi din sectorul bugetar au beneficiat anul trecut de tichete de vacanţă în valoare de 1.450 de lei. Potrivit legislaţiei în vigoare, se acordă o singură indemnizaţie de vacanţă pe an, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, în limita sumelor prevăzute în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, alocate cu această destinaţie.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare