Conectează-te cu noi

Eveniment

Protest la Penitenciarul Spital Dej. Polițiștii nu sunt de acord să efectueze ore suplimentare

Publicat acum

pe

Polițiștii de la Penitenciarul Spital Dej se alătură protestului inițiat de colegii lor de la Penitenciarul Gherla și refuză să efectueze ore suplimentare.

Membrii Sindicatului Hipocrate din Dej își exprimă nemulțumirea față de măsurile economice impuse prin ”Ordonanța trenuleț” și refuză să lucreze ore suplimentare, începând chiar de azi, 30 decembrie! Ei au transmis o notificare oficială în acest sens:

„Sindicatul HIPOCRATE, în temeiul prevederilor art. 120, alin. 2 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, vă aducem la cunoștință că, începând cu data de 30.12.2024 ora 14, poliţiştii de penitenciare înscriși pe tabelul anexat prezentei notificări nu sunt de acord să efectueze muncă suplimentară.

Totodată, vă învederăm faptul că, în situația în care, după data prezentei notificări, poliţiştii de penitenciare înscriși pe tabel vor fi planificați în serviciu în afara uratei normale a timpului de muncă săptămânal, ne vom adresa instituţiilor abilitate, inclusiv instanţei de judecată, deoarece considerăm că această practică reprezintă in abuz al angajatorului faţă de angajaţi”, se arată în document.

În Penitenciarul Gherla, unde mai bine de 350 de polițiști au semnat tabele de refuz pentru orele suplimentare, situația este similară, mulți angajați acumulând lunar între 80 și 100 de ore suplimentare.

Reprezentanții Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP) avertizează că refuzul muncii suplimentare va afecta grav activitatea penitenciarelor: deținuții nu vor putea primi vizite, iar noii infractori nu vor putea fi încarcerați. Securitatea penitenciarelor nu va putea fi asigurată eficient în perioadele critice, cum ar fi Crăciunul și Revelionul.

foto: cluj24.ro

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Dorin

    2024-12-31 la 11:14:41 AM

    pentru primari au bani de marit salariile??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER