Conectează-te cu noi

Naţional

PROTEST SPONTAN la Finanțe, în plin atac cibernetic

Publicat acum

pe

Peste 20.000 de salariaţi din instituţiile din subordinea Ministerului Finanţelor au declanşat un protest spontan, luni dimineaţă, nemulţumiţi de proiectul legii salarizării, potrivit realitatea.net.

Liderul Sed Lex, Vasile Marica, spune că protestul se extinde rapid în toată ţara, în condiţiile în care noua lege a salarizării va duce la diminuarea salariilor angajaţilor, iar acest lucru nu poate fi tolerat. La acțiunea de protest participă toate sindicatele din Finanțe.

Salariații Ministerului Finanțelor Publice și unităților subordonate nu beneficiază de sporuri, bonusuri sau alte venituri suplimentare, fiind incompatibili cu orice altă funcție care poate aduce venituri suplimentare. Guvernul României decât să plătească 35.000 de consultanți fiscali nou angajați, cu salarii de 10.000 lei, dublu față de un salariat al sistemului Ministerului Finanțelor Publice, mai bine ar plăti decent cei 25.000 de salariați responsabili cu colectarea veniturilor statului, fiind o investiție mai realistă, corectă și cu efecte în timp, care ar duce la atragerea și păstrarea personalului bine pregătit, care să poată face față noilor cerințe în implementarea politicii fiscale”, se arată într-un comunicat al sindicatului.

La protest participă angajați din toată țara. Salariații cer Ministerului de Finanțe și Guvernului să revizuiască grilele de salarizare din proiectul de lege, astfel încât „să fie reflectată complexitatea și importanța activității Ministerului Finanțelor Publice și unităților subordonate (ANAF, direcții generale regionale ale finanțelor publice, etc)”, a transmis Alianța Sed Lex.

Protestatarii avertizează că greva are o perioadă nedeterminată de timp, ceea ce ar putea duce la „blocarea activității de colectare și a activităților de relații cu publicul”.

Un al sindicat din Finanțe, Sindicatul Național al Funcționarilor Publici – SNFP, solicită public următoarele :

  • Textul actului normativ aflat în momentul de față în Parlament să respecte, în mod obligatoriu, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016;
  • definirea familiei ocupaționale și/sau categoriei profesionale în sensul stabilit de Decizia CCR 794/2016 (pct.34);
  • eliminarea art 35 care prevede „reîncadrarea personalului pe funcții ..”- motivat de faptul că funcțiile deținute au fost ocupate ca urmare a promovăriii unui concurs;
  • eliminarea articolul potrivit căruia se face evaluarea postului în vederea stabilirea salariului de bază. În actualul cadru legislativ salarizarea este aferent funcției publice și contractuale și nicidecum activităților desfășurate;
  • menținera drepturilor salariale aflate în plată pentru funcționarii publici sau personalul contractual care, la momentului apariției legii, au salariul mai mare decât cel stabilit prin grila de salarizare;
  • funcțiile publice să fie salarizate unitar indiferent de instituția din care fac parte și introducerea în textul legii a unei componente salariale aferente activității desfășurate;
  • micșorarea decalajului valoric dintre funcțiile de stat, teritoriale și locale prin introducerea unui raport just între acestea.

SNFP atenționează că în contextul în care palierul politic nu abordează serios și responsabil proiectul legii salarizării unitare există un real pericol ca protestele să se extindă în întreaga administrație publică.

În București, 650 de angajați protestează în fața Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice față de proiectul de lege al salarizării.

Protestul a fost declanșat din cauza faptului că noul proiect al legii salarizării duce la tăieri de salarii și diminuarea veniturilor salariaților din DGRFP București. Sindicatul DGRFP București a încercat să prevină o astfel de manifestare, aducând în nenumărate rânduri la cunoștința conducerii MFP și ANAF starea de nemulțumire din rândul salariaților”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Finanțe București.

 

Sursa – realitatea.net

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER