Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Proteste la Cluj! Medicii de familie amenință cu GREVA GENERALĂ

Publicat acum

pe

Medicii de familie din județul Cluj au protestat astăzi, 2 noiembrie, fiind nemulţumiţi de „subfinanţarea cronică a asistenţei medicale primare din România şi de imposibilitatea de practică optimă a medicinei de familie”.

Peste 50 de medici de familie au protestat astăzi în faţa Prefecturii Cluj şi a CJAS Cluj cerând, printre altele, o salarizare corespunzătoare, pentru că au fost uitaţi din grila de salarizare bugetară, considerându-se privaţi de drepturile lor.

Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Cluj, Emiliana Costiug, a declarat, joi, pentru Mediafax, că revendicările au fost depuse la Prefectura Cluj în cadrul unei întâlniri cu prefectul Aurel Cherecheş.

Peste 50 de medici de familie au protestat în faţa Prefecturii Cluj şi CJAS şi am depus la Prefectură un memoriu cu revendicări în cadrul unei întâlniri cu prefectul Clujului. Cerem asigurarea condiţiilor decente pentru asigurarea asistenţei medicale primare, fără protocoale absurde, cofinanţare corespunzătoare, mai ales în mediul rural, respectarea pacienţilor şi medicilor. Şi o salarizare corespunzătoare, pentru că am fost uitaţi din grila de salarizare bugetară, considerându-se că am fi privaţi”, a spus Costiung.

Protestul s-a desfăşurat între orele 11:00 – 12:00.

Medicii de familie intră în grevă generală în 15 noiembrie

Medicii de familie din toată ţara vor intra, în 15 noiembrie, în grevă generală, protestul urmând să aibă loc în Piaţa Victoriei, din Capitală, a declarat, joi, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, Rodica Tănăsescu.

Protestul va avea loc pentru a atrage atenţia asupra problemelor pe care noi le avem. Relaţia noastră cu pacienţii a dispărut pentru că, de exemplu, există probleme cu eliberarea unor reţete. De aceea, legislaţia trebuie schimbată”, a spus sursa citată.

Medicii de familie din mai multe judeţe au protestat astăzi fiind nemulţumiţi de „subfinanţarea cronică a asistenţei medicale primare din România şi de imposibilitatea de practică optimă a medicinei de familie”.

Protestele sunt organizate de Societatea Naţională de Medicina Familiei, participanţii avertizând că „întregul sistem va intra în colaps şi va lăsa milioane de pacienţi fără îngrijirea medicală la care au dreptul în calitate de plătitori de taxe şi impozite”, potrivit unui comunicat de presă.

Protestele au avut loc, simultan, în Bucureşti, Brăila, Piteşti, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Iaşi, Hunedoara, Craiova, Droberta Turnu-Severin, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea şi Miercurea Ciuc.

Participanţii vor depune un memoriu prin care detaliază revendicările legate de îmbunătăţirea calităţii actului medical în asistenţa medicală primară.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER