Conectează-te cu noi

Sport

CRONICĂ. Punct mare pentru FC Unirea Dej, la Turda. Florin Blaj, salvator pe final – FOTO

Publicat acum

pe

Echipa de fotbal Unirea Dej a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida din deplasare cu Sticla Arieșul Turda.

Meciul – care a debutat la ora 14, pe stadionul din Turda – a contat pentru a XIII-a etapă a seriei a V-a din Liga a III-a. Înaintea acestei confruntări, FC Unirea Dej ocupa locul 9 în clasament, cu 16 puncte acumulate, în vreme ce turdenii se situau pe poziția cu numărul 4, având 20 de puncte strânse până acum.

Turdenii puteau deschide scorul în minutul 10, când Cordoș, cu capul, a ratat de puțin ținta. La faza următoare, Dan, tot cu capul, a trimis peste. Dejenii – care astăzi nu l-au avut pe bancă pe Gică Barbu – au replicat prin Florin Blaj, însă șutul său a trecut peste poartă.

În minutul 24, Marcu a executat bine o lovitură liberă, numai că Farcaș a fost la post. Ultimele 20 de minute din prima repriză le-au aparținut uniriștilor, care s-au instalat în terenul turdenilor și au controlat ostilitățile. În minutul 29, Blaj a pătruns în careu și l-a găsit pentru Onicaș, dar căpitanul dejenilor a preluat balonul, în loc să șuteze din prima. Până la finalul primei părți, Bogdan Pop a mai executat o lovitură liberă și goalkeeper-ul Rareș Pop a reținut fără probleme.

După reluare, Andrei Pop a șutat plasat, fără succes. Nici Savu nu a fost mai norocos, cu o execuție periculoasă, puțin pe lângă. În minutul 56, Bogdan Pop a fost aproape de a deschide scorul cu o centrare de pe partea dreaptă. Turdenii și-au pus și ei mâinile în cap la ratarea lui Paleoca – un șut în diagonală. În minutul 62, Andrei Pop a căzut în careu – după ce a trecut ușor de un adversar – și a cerut 11 metri, însă arbitrul i-a acordat ”galben” pentru simulare. A urmat o lovitură liberă bătută de Varodi, peste poarta lui Farcaș.

Turdenii au deschis scorul în minutul 70, la o fază de cascadorii râsului, cum rar se vede în fotbal. Kereki a pierdut un duel în bandă, Cobarzan i-a furat balonul și s-a îndreptat spre careul mare, moment în care a căzut la pământ și a solicitat fault. Deși arbitrul nu a fluierat nimic (însă s-a auzit un fluier din tribune!), Zaharia a luat mingea în mână – în careul dejean – și centralul a indicat, evident, lovitură de la 11 metri. Florin Dan (’73) a transformat în stânga portarului dejean pentru 1-0. Mai mult decât atât, Onicaș a luat două cartonașe galbene în doar două minute și a fost eliminat.

Gazdele puteau face imediat 2-0, însă Dan a ratat incredibil, din 5 metri. Dejenii – aflați cu un om în minus pe teren – au dat lovitura în minutul 87. Florin Blaj a recuperat mingea în careul advers, s-a îndreptat spre linia de fund și, din unghi închis, aproape imposibil, a egalat la unu. Mai mult decât atât, în ultimele secunde ale jocului, Andrei Pop a pasat excelent pentru Adrian Farcaș – aflat în fața porții, dar un apărător turdean a reușit să ”piște” puțin mingea, să blocheze astfel faza și partida s-a încheiat indecis, 1-1.

Arieșul Turda: 1. Pop R., 5. Cimpoeșu, 18. Paleoca, 4. Cordoș, 20. Marcu, 15. Cocoară, 7. Dan Fl., 8. Savu, 6. Cobarzan, 11. Varodi, 10. Salcău.

FC Unirea Dej: 12. Farcaș, 3. Plaian, 17. Zaharia, 13. Sabo, 5. Kereki, 8. Papp, 6. Cătinean, 10. Blaj, 18. Pop B., 19. Onicaș, 9. Pop A.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER