Naţional
Răspunsul lui Arafat la întrebarea ”Să-mi fac planuri de concediu în această vară?”
Publicat acum
5 anipe
”Să îmi fac planuri de concediu în această vară?” – la această întrebare a răspuns Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Jurnalistul Digi24 Claudiu Pândaru la întrebat pe Raed Arafat ce ar răspunde la întrebarea ”Să-mi fac planuri de concediu în această vară?”.
”În primul rând, unde vrea să facă concediul, și în al doilea rând, indiferent de unde vrea să îl facă, aș fi rezervat să îi spun să își facă acum planuri de vacanță. I-aș zice să aștepte și să vadă cum evoluează situația. De exemplu, sunt țări care deja au anunțat că primesc oamenii numai dacă au certificat că s-au testat și sunt negativi COVID, certificat recent. Însemnătatea certificatului este oricum foarte redusă, pentru că poți fi negativ astăzi și după câteva zile să devii pozitiv.
Acele „pașapoarte COVID-19” de care vorbea și OMS dau statusul persoanei la momentul testului și nu peste două, trei zile când ajunge în țara respectivă.
Mai degrabă cred că trebuie să fie măsuri de control a temperaturii, a simptomelor la plecare, nu numai la intrare într-o țară. Ca să previi o persoană să urce în avion și să infecteze alte persoane. Asta cred ca este mai degrabă util, decât să ai un pașaport care zice că nu ai COVID.
Dar, răspund la întrebarea dumneavoastră în acest moment: Aș fi încă rezervat să spun cuiva să-și facă facă planuri de vacanță și să plece în concediu, pentru că nu pot să spun acest lucru până nu vedem evoluția coronavirusului, nu numai în România, ci și în alte zone. Pentru România, trebuie să vedem cum merg lucrurile și cum merg procedurile de relaxare a restricțiilor. Dacă vom ajunge la o relaxare mai largă sau nu, pe baza evoluției bolii. Așa că încă e devreme să vorbim de concedii”, a spus Arafat.