Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Rată de promovare ridicată în județul Cluj la proba scrisă de ocupare a funcțiilor de directori de școli

Publicat acum

pe

scoala elevi

Potrivit datelor furnizate de inspectoratele școlare județene, rata de promovare a probei scrise susținute miercuri, 12 octombrie, de candidații care au participat la proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, este de 83,7%. În județul Cluj a depășit 90%.

La această probă, desfășurată în 53 de centre organizate la nivel național, au participat 7.758 de candidați, înregistrându-se o rată de prezență de peste 98%. Dintre aceștia, 7.197 de candidați au fost admiși în etapele următoare ale concursului. Au fost respinși 1.143 de candidați, 136 de candidați nu s-au prezentat, în timp ce alți 15 candidați s-au retras. A fost eliminat din examen un singur candidat. În cazul a 75 de candidați lucrările nu au putut fi evaluate din cauza imposibilității constituirii comisiei de concurs potrivit prevederilor metodologice. Reamintim că după evaluarea dosarelor de înscriere, au fost validate 6.502 de candidaturi pentru funcția de director și 2.257 de candidaturi pentru funcția de director adjunct, un cadru didactic având posibilitatea de a opta simultan pentru mai multe candidaturi.

Rate de promovare peste 90% s-au înregistrat în județele Sălaj (96,5%), Cluj (93%), Covasna (91,4%), Brașov (91,3%), Hunedoara (91,1%) și Brăila (90,7%). Procente sub 70% apar în județele Vrancea (37%), Albă (65,6%) și Ilfov (68%).

Proba s-a desfășurat fără incidente și a vizat evaluarea aptitudinilor cognitive și a competențelor manageriale ale candidaților. Candidații au avut la dispoziție maximum 120 de minute pentru rezolvarea unui test-grilă cu 60 de itemi elaborați de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Precizăm în acest sens că testul a vizat evaluarea competențelor cognitive dezirabile pentru exercitarea rolului de director sau director adjunct într-o școală modernă: capacitatea de a face distincție între esențial și detaliu, capacitatea de a face conexiuni logice între fenomene și evenimente, atenția la detalii, spiritul de observație, capacitatea de gândire strategică etc. Itemii asociați evaluării abilităților manageriale au fost formulați astfel încât să reflecte capacitățile de analiză critică și gândire strategică ale candidaților, evitând formulări care să solicite capacitatea de memorare mecanică a unor informații din resursele bibliografice indicate.

Următoarele două probe — interviul și evaluarea CV-ului — se vor desfășura în perioada 17 octombrie — 17 noiembrie la nivelul comisiilor județene de concurs. Toate probele sunt obligatorii și sunt monitorizate de observatorii desemnați de Ministerul Educației. Afișarea rezultatelor este programată în data de 18 noiembrie. Contestațiile pentru proba de interviu pot fi depuse în intervalul 21-23 noiembrie. Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie — 9 decembrie 2016. Sunt declarați ‘admiși’ candidații care au realizat un punctaj de cel puțin 35 de puncte pentru fiecare probă și din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puțin 105 puncte.

Ultima etapă a concursului — validarea în consiliul de administrație al inspectoratului școlar a rezultatelor finale și transmiterea acestora la minister — este programată în data de 16 decembrie 2016.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER