Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

RAZIE de amploare la taximetriştii din incinta Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj

Publicat acum

pe

Polițiștii au acționat pentru verificarea legalității activității de taximetrie, în zona a șase aeroporturi din țară. Au fost verificate 160 de autoturisme și au fost aplicate 61 de sancțiuni contravenționale, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulația pe drumurile publice și activitatea de taximetrie.

Joi, 26 iulie, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au acționat, în zona aeroporturilor internaționale Henri Coandă București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Bacău și Iași, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi.

Activitatea a vizat depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum și a celor care, deși sunt autorizați, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite.

În doar două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport, polițiștii de la transporturi au verificat 160 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.435 de lei.

Dintre sancțiunile aplicate, 45 au fost pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice, 9 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, iar 7 pentru alte abateri.

De asemenea, pe parcursul activităților desfășurate, au fost dispuse trei măsuri complementare de reținere a certificatului de înmatriculare auto.

Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru siguranța transportului public de persoane continuă și în perioada următoare.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER