Naţional
Renate Weber a fost aleasă noul Avocat al Poporului
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin Cociș
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, miercuri, numirea Renatei Weber ca Avocat al Poporului. Propunerea acesteia pentru funcţie a fost făcută de către ALDE.
Numirea acesteia a fost aprobată cu 208 de voturi „pentru” în plenul reunit, de miercuri, al Parlamentului. Peter Eckstein Kovacs a primit 109 de voturi „pentru”, iar Cătălin Voinea – Mic 16 voturi, potrivit Mediafax.
PNL şi USR l-au susţinut pe Peter Eckstein Kovacs pentru funcţia de Avocat al Poporului, iar PMP pe avocatul Cătălin Voinea-Mic.
După ce a fost propusă de ALDE pentru funcţie, Renate Weber a anunţat că demisionează din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.
Victor Ciorbea a trimis, luni, o adresă către preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Marcel Ciolacu şi Călin Popescu Tăriceanu, în care îi anunţă că mandatul său în funcţia de Avocat al Poporului a încetat, potivit unui comunicat de presă al instituţiei.
Potrivit legii 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, „Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Mandatul Avocatului Poporului poate fi reînnoit o singură dată.
Citește și:

Polițiștii din Gherla au reținut un tânăr de 27 de ani. Este cercetat pentru mai multe fapte

EXCLUSIV. Câte nașteri au fost înregistrate la Dej în 2025? Mortalitatea, în ușoară scădere față de 2024

Încăierare între grupuri, la Gherla. Pumni, o lopată și o bucată de lemn, ”arsenalul” folosit în conflict












