Conectează-te cu noi

Naţional

Renunţarea la schimbarea orei de vară, discutată de Parlamentul European

Publicat acum

pe

Renunţarea la schimbarea orei de vară începând cu 2021 va fi supusă la vot în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European din această săptămână, a doua din luna martie.

Eurodeputaţii se vor pronunţa marţi asupra propunerii de renunţare la schimbarea sezonieră a orei începând cu 2021. Conform proiectului de rezoluţie, ţările europene care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, ţările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă îşi vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

În plus, eurodeputaţii vor ca statele membre să se coordoneze în aşa fel încât să nu existe un impact negativ asupra pieţei unice.

România trece la ora de vară, când ceasurile se dau cu oră înainte. Anul acesta, în noaptea de 30 spre 31 martie, ora 03.00 va deveni ora 04:00. Prin urmare, ziua de duminică – 31 martie 2019 – va avea 23 de ore, în loc de 24.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER