Conectează-te cu noi

Naţional

RESTRICȚIE împotriva CORONAVIRUSULUI: Evenimentele cu peste 1.000 de oameni, INTERZISE!

Publicat acum

pe

loading...

Raed Arafat a declarat, la sediul Ministerului de Interne, că toate şcolile în care va fi confirmat un caz de coronavirus vor fi închise. De asemenea, evenimentele cu un număr mai mare de 1.000 de persoane vor fi interzise!

„S-a aprobat procedura şi criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ în contextul confirmării unui caz sau mai multor cazuri de infecţie cu coronavirus”, a afirmat Arafat.

„Începând de azi se aprobă luarea măsurii de interzicere a oricărei activităţi care presupune participarea a unui număr mai mare de 1.000 de persoane. Pentru activităţile cu un număr mai mic de 1.000 persoane, măsura va fi adoptată la nivel local pentru fiecare eveniment în parte pe baza unei analize a riscurilor şi a tipului de activitate, cu avizul prealabil al Direcţiei de Sănătate Publică. Aceste măsuri sunt prevăzute până la 31 martie, dar pot fi prelungite în funcţie de evoluţiile la nivel european. Măsura vizează atât evenimentele publice cât şi cele private desfăşurate în interior şi evenimentele în aer liber. E o măsură preventivă, dar necesară”, a declarat Raed Arafat.

„Referitor la persoanele sub 1.000 deciziile se vor lua în funcţie de evaluarea riscului. Se va lua în considerare densitatea mulţimii şi spaţiul în care se găsesc participanţii. Va fi luată în vedere natura evenimentului şi a contacţilor, e vorba de tipuri, dacă e vorba de copii, adulţi, etc. De asemenea, dacă participanţii sunt înregistraţi sau nu. Vom lua în vedere posibile expuneri la coronavirus anterior acestui eveniment. Vom lua în considerare vârsta pacienţilor. Foarte important e şi scopul sau tipul acestei activităţi existând diferenţe între manifestările de tip religios, sportiv, politic. E luat de calcul modul călătoriei prin care vin participanţii”, a explicat secretarul de stat Horaţiu Moldovan.

Şi stagiile studenţilor din spitale vor fi suspendate.

ROMÂNILOR CARANTINAŢI ÎN ALTE STATE NU LI SE IMPUNE CARANTINAREA LA INTRAREA ÎN ŢARĂ

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a anunţat că românii care au fost în carantină în alte state şi care au certificate medicale care să dovedească acest lucru nu mai trebuie să intre în carantină la intrarea în ţară.

„Referitor la cetăţenii români carantinaţi în alte ţări şi deţin certificate medicale nu li se impune o nouă măsură a carantinei la intrarea în ţară. De exemplu, cei care au fost în Japonia şi au făcut carantina la bordul Diamond Princess nu mai trebuie să facă carantină, dacă au certificate medicale”, a declarat Raed Arafat, duminică, într-o conferinţă de presă la sediul MAI.

El a adăugat că unităţile sanitare s-au confruntat cu multe solicitări de la oameni de a da cerficat care să ateste că ei nu au coronavirus.

„Unităţile sanitare s-au confruntat cu mai mult cereri că ei nu sunt bolnavi cu coronavirus. Deci unităţile sanitare nu testează decât în condiţii clare şi nu emit certificate la cerere care să spună că persoana e bolnavă”, a completat Arafat.

Acesta a mai precizat că persoanele aflate în izolare la domiciliu şi pentru care nu s-a scurs perioada de 14 zile nu au voie să plece din izolare şi să facă deplasări în străinătate.

„În ceea ce priveşte persoanele aflate în izolare la domiciliu pentru care nu s-a încheiat perioada de 14 zile şi care vor să plece în străinătate, am primit mai multe cereri de la persoane spunând că au bilete, se va interzice ieşirea din izolare şi deplasarea în străinătate”, a mai spus secretarul de stat Raed Arafat.

MECIURILE DE FOTBAL VOR FI FĂRĂ SPECTATORI

Acesta a mai spus că este pentru prima dată când astfel de măsuri se iau pe teritoriul României.

„De astăzi (duminică – n.r.) intră în aplicare aceste reguli. Ştim şi ne cerem scuze că această măsura va produce nemulţumiri şi un disconfort pentru unele persoane sau unele entităţi, cluburi, etc, dar este o discuţie amplă care a avut loc, şedinţa de alaltăieri a durat aproape 6 ore în care s-au discutat aceste lucruri”, a afirmat Raed Arafat, într-o conferinţă de presă susţinută duminică la sediul MAI.

De asemenea, Raed Arafat le-a recomandat tuturor românilor care vor să vină în ţară din străinătate să nu ajungă în România dacă vin din zonele afectate de infecţiile de coronavirus.

„Cetăţenii să evite călătoriile în zonele afectate, iar cetăţenii români aflaţi în zonele afectate să evite deplasarea. Dacă ei se află în zonele afectate şi venind aici la părinţi, bunici, la persoane în vârstă şi aducând aici riscul infectării, nu face decât să pună în pericol viaţa lor. De aceea recomandăm evitarea la maxim a deplasării din zonele afectate către ţară. Situaţia e bineînţeles temporară, însă necesită implicarea noastră a tuturor şi colaborarea noastră la toate nivelurile, la nivelul autorităţilor, comunităţilor locale şi al fiecărui individ. Cetăţenii români care vin din zonele afectate li se vor aplica regulile pe care le cunoaşteţi, carantina sau autoizolarea”, a subliniat Arafat.

El a declarat că este pentru prima dată când se iau astfel de măsuri pe teritoriul României în ultimii 30 de ani.

VIZITAREA BOLNAVILOR ÎN SPITALE ŞI ACCESUL STUDENŢILOR ÎN UNITĂŢILE MEDICALE, INTERZISE

„S-a luat măsura de sistare până la 31 martie a stagiilor practice în spitale pentru studenţii universităţilor de medicină şi farmacie, precum şi vizitele aparţinătorilor persoanelor internate. Se exceptează studenţii care participă voluntar. Multe spitale au amfiteatre şi studenţii vin în număr mare pentru a participa la cursuri. Pentru a proteja mai mult spitalul, cadrele medicale şi pacienţii, considerăm că această măsură e necesară”, a declarat Arafat într-o conferinţă de presă susţinută la sediul MAI.

15 PERSOANE ÎN CARANTINĂ INSTITUŢIONALIZATĂ ŞI PESTE 12.700 ÎN AUTOIZOLARE, ÎN ROMÂNIA

În ţara noastră, situaţia, duminică la prânz, arăta că 12.734 de persoane se află în auto-izolare şi 15 sunt în carantină instituţionalizată.

„Sâmbătă au fost înregistrate 89 de apeluri la 112 legate de noul coronavirus, dintre acestea, cele mai multe – 14, au fost în Bucureşti”, a declarat Horaţiu Moldovan într-o conferinţă de presă susţinută, duminică, la sediul MAI.

În ceea ce priveşte situaţia bolnavilor, până acum au fost înregistrate 13 cazuri, dintre care patru au fost declarate vindecate şi externate.

„Celelalte sunt monitorizate medical, cei mai mulţi nu prezintă simptome şi au o stare generală bună. Avem şi pacienţi cărora li se acordă o atenţie sporită, ca urmare a vârstei înaintate şi care prezintă comorbidităţi şi boli cronice asociate care le ridică riscul medical”, a mai spus secretarul de stat.

RECLAMĂ

loading...

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER