Ştiri din zonă
Rețea de falsificatori de carduri din județul Cluj, destructurată de polițiști
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișÎn urma a 10 percheziții efectuate miercuri, 6 iunie, 11 persoane au fost conduse la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din Cluj, pentru audieri. Cei în cauză sunt bănuiți de operațiuni financiare frauduloase cu carduri.
La data de 6 iunie, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din I.G.P.R., sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj-Napoca, au efectuat 10 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de operațiuni financiare frauduloase.
Perchezițiile au fost efectuate în Cluj-Napoca și în București, iar în urma acestora au fost ridicate sisteme informatice (laptop-uri, telefoane mobile) și substanțe susceptibile a fi interzise.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017-2018, 11 persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, din județele Cluj, Maramureș, Suceava, Sălaj și din București, ar fi efectuat operațiuni financiare frauduloase cu carduri, cauzând un prejudiciu de peste 17.000 de lei.
La finalul perchezițiilor, au fost puse în executare 11 mandate de aducere, cei în cauză fiind conduși la sediul unității pentru audieri.
La activități au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, ai Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj.
FOTO – Arhivă