Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

ROBBIE WILLIAMS, SURPRIZA ediției aniversare a mega-festivalului UNTOLD!

Publicat acum

pe

loading...

SUPER ENTERTAINER-UL BRITANIC, ROBBIE WILLIAMS, UNUL DINTRE CEI MAI BUNI ARTIȘTI POP DIN LUME, VA SUSȚINE SHOW-UL SUPREM, DE PE SCENA PRINCIPALĂ UNTOLD!

Surpriza pe care au pregătit-o organizatorii festivalului UNTOLD, pentru ediția aniversară, este una care depășește toate așteptările: în această vară, pe scena principală a festivalului va urca entertainer-ul numărul 1 al lumii, artistul britanic, Robbie Williams! Concertul din vară, de la Cluj-Napoca, este unul special și asta pentru că artistul și-a ales pentru anul 2019 doar câteva concerte în întreaga lume, în această elită numărându-se și festivalul UNTOLD. Organizatorii festivalului promit că spectacolul va fi unul cu adevărat suprem, pus în valoare și de producția impresionantă pe care o vor pregăti pentru acest eveniment. Show-ul va dura peste 1 oră și 30 de minute și va însuma peste 50 de muzicieni și dansatori care vor fi prezenți pe scenă, alături de superstarul britanic.

După 4 ediții legendare, prin prezența lui Robbie Williams pe scena principală, UNTOLD demonstrează că este un festival pregătit să ducă experiența muzicală la nivelul următor. Astfel, UNTOLD își păstrează promisiunea de a aduce artiști de top din întreaga lume, și de a evolua la fiecare ediție.

ROBBIE WILLIAMS A INTRAT ÎN CARTEA RECORDURILOR PENTRU NUMĂRUL DE BILETE VÂNDUTE!

Cariera artistului este una impresionantă și a început încă din primul moment în care a urcat pe scenă alături de trupa Take That în 1990. În 1995  artistul a decis că-și dorește o cariera solo, iar de peste 30 de ani, acesta a avut un drum fulminant, din toate punctele de vedere. În cariera sa spectaculoasă, Robbie Williams a livrat, pe lângă hituri pe bandă rulantă, și concerte cum rar s-au mai văzut în lume.

În 2006, artistul a intrat în Cartea Recordurilor prin faptul că a vândut în doar o singură zi, 1,6 milioane de bilete la turneul Close Ecounters Tour. Robbie Williams este și un artist foarte premiat, are peste 18 premii Brit Awards și 3 premii MTV European Music Awards. Artistul are nu mai puțin de 7 single-uri numărul 1 și aproape toate albumele sale au ocupat locul 1 în topurile britanice. De altfel, artistul britanic este cel mai bine vândut artist din Marea Britanie, cu peste 75 de milioane de albume vândute. Pe lângă multe alte hituri, în vară, pe scena festivalului UNTOLD se vor auzi melodii ca „Feel”, „Angels”, „Rock DJ”, „Let Me Entertain You”, „Freedom”, “Millennium”, “She´s The One”, „Old Before I Die”, „Kids”, „Eternity”, ” Something Stupid ”, „Radio”, „Bodies” și „Candy”.

URMĂTOARELE 5000 DE ABONAMENTE, MIERCURI, 5 IUNIE, ORA 12.00!

Primele 60.000 de abonamente au fost deja vândute pentru ediția aniversară a festivalului UNTOLD. Următoarele 5000 de abonamente pentru cele 4 zile de festival se vor pune în vânzare, miercuri, 5 iunie, ora 12.00, la prețul de 149 de euro plus taxe. Acestea vor putea fi achiziționate doar de cei care s-au înregistrat pe untold.com. Cei care nu și-au cumpărat încă un abonament la festival, mai au timp să se înregistreze pe pagina festivalului pentru tranșa care va fi scoasă la vânzare miercuri, 5 iunie, la ora 12.00. Organizatorii UNTOLD spun că săptămâna viitoare vor fi scoase la vânzare și biletele pentru 1 zi de festival.

ÎN 2019, UNTOLD VA ÎNSEMNA, PE LÂNGĂ EXPERIENȚE UNICE, O PRODUCȚIE IMPRESIONANTĂ ȘI SHOW-URI SPECIALE!

Ediția aniversară din acest an a unuia dintre cele mai bune festivaluri de muzică din lume, UNTOLD, va însemna o producție și mai impresionantă decât în anii precedenți, dar și show-uri unice în lume, cum ar fi cele pregătite de Armin van Buuren, “ARMIN UNTOLD World Exclusive Show”, de bine cunoscutul trio, 3 Are Legend, dar și de DJ-ul numărul unu al lumii, Martin Garrix. Armin van Buuren pregătește în acest an un show care va putea fi văzut exclusiv la UNTOLD. Fanii vor fi purtați prin experiențe muzicale diferite, dar și printr-un carusel al emoțiilor și energiilor pozitive.

UNTOLD a devenit încă de la prima ediție unul dintre cele mai renumite și așteptate evenimente muzicale din lume, atât de către fani, cât și de către artiștii care au urcat pe scene. UNTOLD s-a plasat ani la rând, în topuri de specialitate făcute de revista DJ MAG, înaintea unor festivaluri cu tradiție și renume în lume. Cel mai recent top făcut de revista DJ MAG plasează festivalul UNTOLD pe locul 8 în top 50 cele mai bune festivaluri de muzică din lume. Clasamentul s-a făcut în urma voturilor acordate de artiștii care au fost prezenți la festivaluri.

Festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 1-4 august la Cluj-Napoca.

Ştiri din zonă

ACCIDENT lângă Beclean, soldat cu o victimă!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Un accident de circulație s-a produs marți, în jurul orei 13:15, pe DN17, în apropiere de Beclean.

Potrivit primelor informații, accidentul a avut loc între localitățile Podirei și Viile Cristurului. Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Beclean, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Dej, din cauză că nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra volanului și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.

În urma impactului, o pasageră în vârstă de 34 de ani, aflată pe scaunul dreapta-față, a rămas blocată în autoturism. Echipajele de descarcerare au extras-o și au predat-o echipajului de prim-ajutor SMURD. Aceasta prezenta un traumatism cranio-cerebral, a fost stabilizată, iar ulterior a fost transportată la UPU SMURD Bistrița, cooperantă și în stare de conștiență.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Circulația în zonă s-a desfășurat cu dificultate, pe un singur sens, alternativ, timp de aproximativ 20 de minute.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Continuă să citești

Ştiri din zonă

INCENDIU pe strada Hașdeu din Cluj-Napoca! Un restaurant a fost cuprins de flăcări – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

Un incendiu a izbucnit marți, în jurul orei 12:50, la un restaurant situat pe strada Hașdeu din Cluj-Napoca.

În urma unui apel la 112, la fața locului au fost dislocate trei autospeciale pentru stins incendii, o platformă pentru intervenții și salvări de la înălțimi, un echipaj SMURD, dar și polițiștii clujeni.

Potrivit ISU Cluj, incendiul s-a manifestat la acoperișul unui restaurant.

ACTUALIZARE, ora 13:12!

Flăcările s-au manifestat la acoperișul localului și sunt sub control în aceste momente. Persoanele din local s-au autoevacuat, nu au fost persoane care să solicite consult medical. Un echipaj SMURD a fost dislocat preventiv la locul evenimentului”, transmit reprezentanții ISU Cluj.

ACTUALIZARE, ora 13:28!

Incendiul a fost stins! Pompierii lucrează pentru înlăturarea efectelor negative.

Știre în curs de actualizare… Revenim cu detalii!

Continuă să citești

Ştiri din zonă

CLUJ | O pacientă aflată în moarte cerebrală salvează cinci vieţi

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

O pacientă aflată în moarte cerebrală la Cluj va salva cinci vieţi, prin faptul că organele sale, donate cu acordul familiei, vor fi folosite la pacienţi care au nevoie urgentă de ele.

Mulţumim cu profund respect familiei donatorului, o pacientă de 60 de ani diagnosticată în moarte cerebrală la Secţia ATI I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, pentru generozitatea de a dărui altora o viaţă nouă. Acest gest, de o încărcătură emoţională deosebită, a mobilizat imediat echipele de medici şi asistenţi, toţi determinaţi să readucă speranţa pentru alţi pacienţi a căror unică şansă este transplantul. (…) Ficatul se va transplanta la Institutul Clinic Fundeni, rinichii la ICUTR Cluj, corneea la Spitalul Militar din Bucureşti, acolo unde alte echipe medicale îşi vor pune în slujba pacienţilor întreaga pricepere şi măiestrie. Astfel, 5 români vor primi o nouă şansă la viaţă prin transplant de organe şi cornee şi şi mai mulţi îşi vor îmbunătăţi calitatea vieţii prin transplant osteotendinos”, se arată într-o postare pe Facebook a Agenţiei Naţionale de Transplant.

În postare se mai arată că „din nefericirea şi durerea ei, o familie a avut puterea să redea bucuria vieţii altor semeni”.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare