Conectează-te cu noi

Naţional

ROBOR la 3 luni s-a triplat în doar un an. Cum cresc ratele românilor la creditele ipotecare şi la cele de consum

Publicat acum

pe

Indicele ROBOR la 3 luni pentru trimestrul II 2018 aferent creditelor de consum în lei se calculează ca medie aritmetică a cotelor zilnice din luna martie, rezultând nivelul de 2,06%. Anul trecut, pentru aceeaşi perioadă, indicele era de 0,83%, arată seriile de date BNR analizate de Mediafax.

Românii care au de rambursat credite de nevoi personale (consum) în lei, cu dobândă variabilă, plătesc o dobândă comercială negociată cu banca plus indicele ROBOR la 3 luni. Acest indice se calculează, pentru fiecare trimestru, ca medie aritmetică a cotelor zilnice din ultima lună anterioară trimestrului, cum sunt luna decembrie pentru trimestrul I, luna martie pentru trimestrul II, luna iunie pentru trimestrul III şi luna septembrie pentru trimestrul IV.

În 2018, media cotelor zilnice din martie este de 2,06%, astfel că la dobânda comercială negociată cu banca – pentru un credit de consum în lei – se va adăuga, în trimestrul II, acest indice de 2,06%. Spre exemplu, un client care are de plătit o rată formată din principalul de 300 de lei plus o dobândă comercială de 5% şi ROBOR la 3 luni de 2,06% va achita în total 321,1 lei. În aceeaşi perioadă din 2017, media indicelui ROBOR aferentă trimestrului II fusese doar 0,83%, ceea ce înseamnă că, la creditul exemplificat (300 de lei + dobânda comercială de 5% + media ROBOR la 3 luni aferentă trimestrului II), rata fusese de 317,5 lei. Aşadar, în acest caz, rata de rambursat a crescut în prezent la 321 de lei, de la 317,5 lei în 2017 numai din cauza creşterii indicelui ROBOR care se adaugă dobânzii.

În cazul creditelor ipotecare în lei cu dobândă variabilă, la dobânda comercială negociată cu banca se adaugă indicele ROBOR la 6 luni, tot ca medie a perioadei de referinţă. În martie 2018, media cotelor zilnice ale ROBOR la 6 luni a fost de 2,46%, după ce în martie 2017 această medie fusese de 1,17%. Spre exemplu, un client care are un credit ipotecar cu principalul ratei de 1.000 de lei şi dobânda comercială de 3,5% plus ROBOR la 6 luni va plăti, în trimestrul II 2018, 1.060 de lei. În aceeaşi perioadă din 2017, când media aferentă a ROBOR la 6 luni fusese de 1,17%, totalul de plată era, în exemplul nostru, de 1.046 de lei.

Există şi contracte prin care se calculează media ROBOR pe trei sau şase luni (nu doar pe o lună), astfel că majorările punctuale ale indicelui pe perioade scurte – pe câteva zile, ca în această săptămână – au influenţe mult mai reduse asupra ratelor de rambursat.

Toate aceste calcule se fac la creditele cu dobândă variabilă, cele cu dobândă fixă neavând componenta ROBOR. Astfel că în anii 2014-2017, când ROBOR a scăzut de la peste 3% la mai puţin de 1%, creditele cu dobândă variabilă erau mai avantajoase. În prezent, şi în viitorul apropiat, creditele cu dobândă fixă sunt mai avantajoase.

Miercuri, indicele ROBOR la 3 luni a crescut la 2,42%, de la 2,28% în ziua anterioară, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR). ROBOR la 3 luni a mai fost de 2,42% pentru ultima dată în 24 octombrie 2014, apoi a scăzut continuu, coborând sub 2% în noiembrie 2014 şi sub 1% în ianuarie 2015. În septembrie şi octombrie 2016, ROBOR la 3 luni a avut minimele sale istorice, de 0,68%, după care s-a menţinut sub 1% până în 18 septembrie 2017. În 14 noiembrie 2017, a revenit la peste 2%.

Tot miercuri, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 2,54%, de la 2,52%. Indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a crescut de la 2,57% la 2,60%. Iar indicele ROBOR la 12 luni a crescut la 2,65%, de la 2,62%.

Creşterea abruptă a ROBOR este pusă pe seama unei cereri excesiv de mari de lichiditate, într-o perioadă (cum este săptămâna aceasta) în care firmele solicită băncilor fonduri suplimentare pentru a-şi plăti taxele, dar şi salariile, ziua de 25 a lunii fiind un termen important din acest punct de vedere.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER