Conectează-te cu noi

Sport

România pierde semifinala din FED Cup! Fani din Dej, prezenți în Franța – FOTO

Publicat acum

pe

România a ratat calificarea în finala FED Cup, după ce a pierdut, scor 2-3, cu Franța. În sala din Rouen s-au aflat mai mulți fani din Dej care au trăit intens toate partidele tricolorelor.

Ieri, în prima zi a semifinalei Fed Cup cu Franța, la primul ei meci pe zgură, Simona Halep a trecut fără probleme de Kristina Mladenovic (locul 66 WTA), scor 6-3, 6-1. Din păcate, Mihaela Buzărnescu (30 WTA) a pierdut apoi contra Carolinei Garcia – ”prima rachetă” a Franței (21 WTA), scor 3-6, 3-6 și prima zi s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Astăzi, în Kindarena din Rouen, Simona Halep (locul 2 WTA) a dus scorul la 2-1 în semifinala de Fed Cup contra Franţei, după ce a învins-o dramatic, în aproape trei ore, pe Caroline Garcia, scor 6-7(6), 6-3, 6-4.

Apoi, Irina Begu (28 de ani) i-a luat locul Mihaelei Buzărnescu şi a fost ”racheta 2” în echipa de Fed Cup a României, în al doilea meci din ziua a doua a duelului cu Franţa. Deși a făcut un set secund bun, Irina a fost învinsă cu 3-6, 6-2, 2-6 de Pauline Parmentier (53 WTA). Pe final, în penultimul game, jucătoarea noastră – aflată la serviciu – a aterizat greşit pe piciorul stâng și s-a accidentat. Astfel, după patru jocuri, tabela de marcaj a indicat Franța – România 2-2.

În meciul decisiv, cel de dublu, căpitanul nejucător Florin Segărceanu a decis să se bazeze pe Simona Halep (accidentată la șold) și Monica Niculescu, în timp ce francezii au mizat pe Mladenovic și Garcia. Româncele și-au adjudecat primul set cu 7-5 (joc senzațional făcut de Monica), însă l-au cedat pe următorul cu 3-6. În ”decisivul decisivului”, Halep și Niculescu au dat tot ce au avut mai bun pe teren, dar au pierdut cu 4-6. Astfel, în urma acestei victorii cu 3-2, francezii s-au calificat în finala Fed Cup, acolo unde vor da piept cu Australia.

Numeroşi români din Zalău, Carei, Deva, Galați, Satu Mare sau Cluj-Napoca au parcurs circa 2.000 de km pentru a le susţine pe tricolore. În tribunele sălii din Franța au fost prezenți și câțiva fani din Dej – între care deputatul Cornel Itu sau vicepreședintele echipei de volei Unirea Dej, Florin Tarța – care au contribuit la atmosfera senzațională făcută de numeroșii suporteri români. Dejenii s-au reunit sub un tricolor pe care era scris ”TENNIS FANS DEJ ROMANIA” (foto).

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER