Conectează-te cu noi

Naţional

România se opreşte, astăzi, pentru 15 minute, să ceară construcţia de autostrăzi

Publicat acum

pe

Anunţat în urmă cu 11 zile, protestul iniţiat de omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi, care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova, a devenit unul naţional, iar vineri, zeci de mii de oameni opresc lucrul, la ora 15, pentru 15 minute, transmite Mediafax.

Ştefan Mandachi a anunţat, în 4 martie, că a finalizat lucrările la primul şi singurul metru de autostradă din Moldova şi în 15 martie îl inaugurează, lansând şi o provocare: „În data de 15 martie, pentru 15 minute, începând cu ora 15.00, eu suspend activitatea celor 40 de restaurante. Pentru autostrăzi, fii solidar! Provoacă măcar trei persoane să-şi suspende activitatea!”, spunea Mandachi.

Provocarea lui a mers către trei oameni de afaceri: Ion Ţiriac, Gigi Becali, Viorel Cataramă.

La două zile de la lansarea provocării, în 6 martie, lui Ştefan Mandachi i-a răspuns Viorel Cataramă, care a anunţat că grupul de firme Elvila se alătură protestului şi întrerupe munca timp de 15 minute. În plus, Cataramă a dus provocarea mai departe.

Grupul de firme ELVILA, cu un număr de 1000 de angajaţi, răspunde provocării lansate de antreprenorul Ştefan Mandachi şi va opri lucrul în 15 martie, ora 15, pentru 15 minute. Susţinem construirea de autostrăzi! Îi provoc, la rându-mi, pe antreprenorii Dumitru Bălan, din Botoşani, Adrian Mărginean, din Cluj şi Daniel Costaş, din Oradea, să ni se alăture în acest demers”, a anunţat Viorel Cataramă.

După ce provocarea a fost propagată la nivel naţional, tot mai multe firme au anunţat că se alătură manifestului „România vrea autostrăzi” şi opresc lucrul în 15 martie

Şi JYSK România a anunţat că în 15 martie, la ora 15, se întrerupe activitatea pentru 15 minute în cele 73 de magazine din ţară, unde sunt angajate peste 800 de persoane.

În Cluj-Napoca, două companii IT s-au alăturat protestului început de omul de afaceri Ştefan Mandachi din Suceava. 1.100 de angajaţi opresc vineri, timp de 15 minute, activitatea şi lansează provocarea i celor peste 7.000 de clienţi şi colaboratori din ţară şi din străinătate.

Provocarea lui Mandachi a reuşit să ajungă, în 11 zile, în fiecare judeţ şi zeci de mii de oameni, angajaţi la stat sau la privat, opresc lucrul vineri pentru a trage un semnal de alarmă: „RomâniaVreaAutostrăzi”.

Dintre angajaţii statului, cei mai mulţi care întrerup activitatea vineri se pare că vor fi în judeţul Braşov, unde preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Viştea şi 35 de primari din judeţ participă la protest.

La Iaşi, primarul Mihai Chirica va ieşi în faţa Primăriei pentru a susţine ideea omului de afaceri sucevean, dar activitatea instituţiei nu va fi afectată.

Alţi primari din ţară, de la putere sau din opoziţie, au anunţat că participă la protestul faţă de starea infrastructurii şi pentru a susţine construcţia de autostrăzi.

De altfel, omul de afaceri care a construit primul şi singurul metru de autostradă din Moldova, a recunoscut, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că nu se aştepta ca ideea lui să prindă la un număr atât de mare de oameni.

Mă gândeam că va avea succes campania, dar nu mi-am imaginat că se poate ajunge la un astfel de nivel. Sunt mândru şi încântat că românii au ieşit din zona de confort şi aleg să manifeste paşnic. La 15 martie sper să se mobilizeze paşnic, fără violenţă, multe milioane de români. Dacă se poate, toţi românii. Vreau o uniune totală a românilor sub deviza „România vrea autostrăzi”, a declarat Ştefan Mandachi.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER