Social-Cultură
Salrom va livra 400.000 de tone de sare pentru deszăpezirea drumurilor! Salina Ocna Dej, printre principalii furnizori
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișO cantitate de 400.000 de tone de sare, necesară pentru deszăpezirea drumurilor în campania de iarnă 2018-2019, va fi livrată de Societatea Naţională a Sării – Salrom către cele şapte Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri, respectiv Bucureşti, Craiova, Timişoara, Iaşi, Braşov, Cluj şi Constanţa, a anunţat, luni, compania, potrivit Agerpres.
Societatea precizează că, prin sucursalele sale Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, Salina Slănic, Salina Ocna Dej, Salina Praid şi Salina Târgu Ocna, dispune de capacităţile de producţie necesare pentru asigurarea cantităţilor de sare pentru deszăpezire drumuri în campania din această iarnă.
„Societatea Naţională a Sării S.A. a întreprins măsurile necesare pentru a asigura, în mod ritmic şi la timp, livrarea sării pentru deszăpezire în sezonul de iarnă 2018-2019, atât către CNAIR S.A, cât şi către alţi clienţi, autorităţi şi instituţii locale. În baza contractului incheiat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A, Societatea Naţională a Sării a livrat, până în prezent, o cantitate de sare pentru deszăpezire de peste 164.000 tone. Cantitatea contractată pentru campania de iarnă 2018-2019, de 400.000 tone va fi livrată, în baza comenzilor, către cele 7 Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri (Bucureşti, Craiova, Timişoara, Iaşi, Braşov, Cluj şi Constanţa)”, se arată într-un comunicat.
Societatea Naţională a Sării, unul dintre primii 10 producători de sare din Europa, este o societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat (51%), capitalul privat fiind deţinut de către Fondul Proprietatea (49%).
Pe teritoriul naţional sunt dezvoltate şapte exploatări miniere de sare, ce au devenit ulterior şi sucursale ale Societăţii Naţionale a Sării. În cinci dintre acestea (Salina Praid, Salina Târgu Ocna, Salina Slănic Prahova, Salina Cacica şi E.M. Rm. Vâlcea) societatea a iniţiat şi a dezvoltat obiective cu caracter turistic şi balnear, destinate celor aflaţi în căutarea unui mod inedit şi sănătos de petrecere a timpului liber.
FOTO – Arhivă