Social-Cultură
Ziua Naţională va fi sărbătorită și la Dej! Dejenii vor avea parte de un foc de artificii și pornirea iluminatului de sărbători
Publicat acum
8 anipe
de
Dorin Cociș
Primăria Municipiului Dej invită dejenii la manifestările organizate sâmbătă, 1 Decembrie, pentru a marca ZIUA NAŢIONALĂ a ROMÂNIEI.
Activităţile vor debuta în jurul orei 13:25 prin slujbă religioasă, alocuțiuni și depunere de coroane la bustul Cardinalului Iuliu Hossu din cartierul 1 Mai, iar de la ora 14:30 evenimentele continuă în Piaţa Bobâlna unde va avea loc o slujba religioasa, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare, a tehnicii militare și de intervenție și a fanfarei reprezentative, momente oferite de corurile reunite ale instituțiilor de învățământ Dej și formația corală a cultelor, urmate de un spectacol artistic.
Programul dedicat Zilei Naţionale a României se va încheia cu retragere cu torțe, spectacol de lasere, foc de artificii și pornirea iluminatului ornamental de sărbători.
„Ne apropiem de cea mai mare zi de sărbătoare pentru noi românii, Ziua Naţională a României. La 100 de ani de la istoricul moment 1 decembrie 1918 vom cinsti împreună memoria celor care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri şi ne vom bucura de momentele special pregătite pentru ziua noastră. Evenimentul se va încheia tot în atmosferă de sărbătoare cu retragere cu torțe, spectacol de lasere, foc de artificii și iluminarea bradului de Crăciun”, a declarat primarul Morar Costan.

Citește și:

Delia și VUNK, cap de afiș la Zilele Dejului 2026. Pe scenă urcă și un trapper. Vezi PROGRAMUL – FOTO

Copil mort în cimitir după ce a căzut o cruce peste el. Polițiștii din Gherla vor să afle cum s-a produs nenorocirea – FOTO

Sfârșit tragic pentru un tânăr din Rus. Familia greu încercetă are nevoie de ajutorul nostru!












