Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Salvamont Cluj, pe podium la concursul național de ski „Cupa Veteranilor” – FOTO

Publicat acum

pe

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, instituție de interes județean care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a participat sâmbătă, 18 martie 2017, la cea de-a 46-a ediție a concursului național de ski Cupa Veteranilor 2017.

La manifestarea care a avut loc în stațiunea Straja din Hunedoara, Salvamont Cluj a fost reprezentat de o formație alcătuită din salvamontistul Iacob Câmpean și alți 15 iubitori ai acestui sport de iarnă.

Competiția a constat în desfășurarea a două probe, ski alpin și ski fond, fiecare dintre ele derulându-se pe categorii de vârstă, începând cu intervalul 35-39 de ani și respectând succesiunea din cinci în cinci ani.

Din totalul celor nu mai puțin de 105 concurenți prezenți la start la proba de ski alpin, Clujul a reușit performanța de a urca pe podium și de a obține cinci locuri I, două locuri II, precum și un loc III. Astfel, locul I a fost câștigat de participanții Corovei Mihai din Câmpia Turzii și Crișan Erika din Luna de Sus – categoria de vârstă 35-39 de ani, Husar Mihaela din Cluj-Napoca – intervalul de vârstă 50-54 de ani, Domokoș Tudorica din Turda și Câmpean Iacob din Boju – categoria de vârstă 60-64 de ani.

Totodată, locul II a fost obținut de către Crișan Ciprian – Luna de Sus – categoria de vârstă 35-39 de ani și Domokoș Mihai – Turda – categoria de vârstă 70-74 de ani, în vreme ce locul III i-a revenit doamnei Urcan Cosmina, din Cluj-Napoca – intervalul de vârstă 35-39 de ani.

Este un succes care nu trebuie să mai surprindă pe nimeni, Salvamont Cluj dovedindu-și deja, în repetate rânduri, atât profesionalismul cât și calitățile fizice și sportive de excepție ale membrilor. Astfel de performanțe au însă meritul de a reconfirma și întări încrederea clujenilor și a turiștilor în cei care le veghează pașii pe munte și nu numai”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Reamintim în acest context faptul că Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj gestionează și organizează acțiunile de salvare, patrulare și prevenire a accidentelor în zonele montane, precum și în mediul subteran speologic de pe teritoriul județului Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER