Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Sărbătoarea icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, marcată la Dej

Publicat acum

pe

În Biserica Spitalului Municipal Dej, cu hramul „Sfinţilor Doctori fără de arginţi şi făcători de minuni Cosma şi Damian”, credincioşii au participat, miercuri, 12 iulie, la o slujbă religioasă dedicată cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos, săvârşită de părintele paroh Pavel Pop, Maica Domnului Prodromiţa fiind cel de-al doilea hram pentru bisericuţa din Dej, scrie ziarulfaclia.ro.

Sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa de la Sfântul Munte Athos este prăznuită în calendarele ortodoxe la 12 iulie. Prodromiţa înseamnă „înainte-mergătoarea“ şi, potrivit istoriei zidirii Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, „primul stareţ, Nifon, se gândea în ce chip ar putea dobândi o sfântă icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. Pentru aceasta, în anul 1863, stareţul Nifon, însoţit de ieroschimonahul Nectarie, a venit în România, la Iaşi, căutând un bun zugrav care ar fi primit să picteze icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. L-au aflat pe un bun zugrav bătrân, Iordache Nicolau, care a primit cu bucurie propunerea celor doi monahi, începând cu multă evlavie a lucra cu bună sporire la veşminte şi celelalte părţi ale icoanei, lăsând ca Sfintele Feţe să le facă pe urmă, după cum era obiceiul său. După ce a terminat de zugrăvit veşmintele, a început a lucra la Sfintele Feţe, însă după multe încercări şi osteneli chipurile erau schimonosite, având o înfăţişare neplăcută. Pentru aceasta era foarte mâhnit, dar într-o zi, mergând să înceapă lucrul, văzu înspăimântat că Sfintele Feţe erau cu desăvârşire îndreptate, pline de dumnezeiesc har şi veselie. O copie a acestei icoane minunate se află în Bucureşti, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului”.

Icoana Maicii Domnului Prodromiţa de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost pictată la atelierul Panselinos din Iaşi, iar ferecătura a fost realizată în Grecia. Ea este o reproducere fidelă, în mărime naturală, a icoanei făcătoare de minuni de la Muntele Athos, atât în ceea ce priveşte pictura, cât şi ferecătura, lucrată din argint bogat ornamentat, aurită pe alocuri, având coroanele Maicii Domnului şi Mântuitorului Hristos împodobite cu pietre preţioase.

Copia Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa de la Paraclisul Patriarhal, o reproducere fidelă a celei de la Sfântul Munte Athos, a fost sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în data de 24 octombrie 2011, odată cu sfinţirea paraclisului. La Dej, o copie a celei de la Muntele Athos a fost pictată şi donată bisericii de doamna Alice Botezan, iar sfinţirea ei a a fost săvârşită la 12 iulie 2016, de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

 

Sursa – ziarulfaclia.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER