Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Sărbătoarea tradițională ”Paparudele”, mâine, în localitatea Nireș

Publicat acum

pe

paparudele Nires

Mâine, 17 iulie, va avea loc în localitatea Nireș, comuna Mica, sărbătoarea tradițională „Paparudele”.

Evenimentul, organizat de Primăria Comunei Mica, Studio Magic Star și Centrul de Informare Turistică Mica va debuta cu începere de la ora 12 în centrul localității Nireș. Ulterior, de la ora 16, Maria și Mihai Nemeș, Ioana Breda Morar, Ana Maria Cîmpan, Grupul Tradițional al Zegrenilor din Ceaba, Cristina Beldean Moșuțan, Ansamblul Mugurii Mintiului și Tony Oprea din Budapesta îi vor încânta – printr-un spectacol folcloric –  pe locuitorii care vor participa la sărbătoare.

Tradiția paparudelor de la Nireș are ca scop aducerea ploii, precum și aducerea prosperității și belșugului pe ogoare, roade bogate și ape curate în fântâni.

Paparuda este denumirea cea mai răspândită a ritului magic de provocare a ploii, practicat pe timp de secetă. Alaiul care participă la această tradiție, readusă în Nireș de aproape un deceniu, e alcătuit din mai multe personaje, dintre care cel puțin una-două trebuie să fie mascate. Acestea sunt dezbrăcate și apoi înfășurate în frunze si ghirlande de boz (brusture, fag, stejar, alun).

Alaiul umbla apoi prin sat de la o casă la alta, iar paparuda este udată de cei mascați, în „raza lor de acțiune” fiind prinși și spectatorii. Totodată, o capră prezentă și ea pe ulițele satului joacă un dans săltăreț. Astfel, dacă pe vremuri dansul era răsplătit cu ouă, mălai, lapte sau fructe, mai nou capra primește bani.

Dej24.ro este partener media al acestui eveniment.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER