Eveniment
Scandal dis-de-dimineață pe terasa unui local din Dej! O persoană a ajuns la spital
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin Cociș
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej au fost sesizaţi duminică dimineața, în jurul orei 07:30, despre faptul că în Piaţa 22 Decembrie 1989, din municipiul Dej, pe terasa unui local, a avut loc o altercaţie între mai multe persoane.
În urma scandalului, o persoană a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului, în urma investigațiilor efectuate, au identificat 3 persoane care ar fi participat la scandal, respectiv 3 bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 și 47 de ani, din Dej și comuna Mica.
Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz, iar cei trei agresori sunt cercetați sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
Citește și:

Dejul a petrecut pe cinste: Zilele Municipiului au adunat mii de oameni în centrul orașului! – FOTO/VIDEO

Au împlinit 50 de ani de căsătorie și au fost sărbătoriți la Dej | NUNȚILE DE AUR – FOTO

Start spectaculos pentru Zilele Municipiului Dej 2026. Anda Dimitriu, Andrei Bănuță și VUNK au urcat pe scenă în prima seară – FOTO/ VIDEO












