Conectează-te cu noi

Naţional

Scenarii pentru 1 iunie | Unde e posibil să NU mai purtăm masca + evenimente private cu oameni vaccinați

Publicat acum

pe

Premierul Florin Cîțu spune că accelerarea campaniei de vaccinare își arată deja efectele, deoarece numărul de cazuri de infectare cu COVID-19 este în scădere. Cîțu spune că, în aceste condiții, s-ar putea renunța la masca de protecție la mare și la munte, iar restaurantele ar putea primi clienți vaccinați chiar până la capacitatea de 100%. De asemenea, ar putea fi permise evenimentele private la care participă oameni vaccinați.

”Vreau să le mulţumesc românilor că am avut o sărbătoare pascală liniştită, fără niciun fel de evenimente. Oamenii au înţeles să respecte regulile în vigoare şi se vede că avem rezultate din ce în ce mai bune în ceea ce priveşte rata de vaccinare”, a spus premierul.

El a amintit că în niciun judeţ rata de infectare nu mai depășește 3 la mie, atât pentru că s-au respectat reguile, cât și datorită accelerării ratei de vaccinare. Acest lucru, spune premierul, este vizibil mai ales în marile orașe, unde un procentaj mai mare al populației s-a vaccinat.

„Singura soluţie de a scăpa de pandemie este să ne vaccinăm”, a spus premierul. El s-a declarat optimist privind atingerea pragului de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie, în condițiile în care 3,4 milioane de persoane au făcut deja cel puțin o doză.

Întrebat ce măsuri s-ar putea aplica de 1 iunie, dacă este atins acest prag, Cîțu a spus: ”E clar că putem vorbi de fără mască pe plajă, de exemplu, fără mască dacă mergem la munte în drumeţie”.

”Dar putem să vorbim şi de lucruri sau de facilităţi pentru persoane vaccinate. Putem să vorbim, de exemplu, de restaurante, care pot să ajungă la capacitate de 100% cu persoane vaccinate, la interior. Sau hoteluri, pe litoral, cu capacitate de 100% cu persoane vaccinate. Deci sunt lucruri la care ne uităm. Putem să vorbim de evenimente private care pot fi deschise doar pentru persoane vaccinate şi aşa mai departe. Vom avea aceste evenimente pilot în Bucureşti şi Cluj, dar eu sunt sigur că rezultatele vor fi bune şi putem să ne gândim la astfel de evenimente”, a adăugat el.

Cîțu a adăugat că sunt mai multe scenarii care urmează să fie discutate. În ceea ce priveşte renunţarea la purtarea măştii în aer liber, Cîţu a spus: ”Deocamdată nu. Aş aştepta 1 august pentru acest lucru, depinde”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER