Conectează-te cu noi

Naţional

Schimbarea orei este aproape. Când se va face trecerea la ora de iarnă

Publicat acum

pe

Durata de lumină a unei zile se micșorează tot mai mult, semn că se apropie trecerea la ora de iarnă.

Mai exact, în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2021, ora 4:00 va deveni ora 3:00, ceasul se dă cu o oră înapoi. ”Dormim mai mult”, cum se spune, pentru că 31 octombrie 2021 va fi cea mai lungă zi a anului, având teoretic 25 de ore.

Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă.

La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00. 

Ora de iarnă este considerată însă ora standard. În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore, față de trei ore la ora de vară.

Sistemul cu ora de vară / ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970. Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Cât mai continuă schimbarea orei

O propunere de renunţare la schimbarea orei a apărut în Uniunea Europeană în 2018 şi ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019, dar unele ţări europene s-au opus.

Comisia Europeană a propus renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar fi urmat ca începând din anul 2021 să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană.

Astfel, statele care decideau să menţină permanent ora de vară ar fi urmat să facă ultima modificare în acest sens în ultima duminică din martie 2021, iar cele care preferau să rămână la ora de iarnă (ora standard) să facă modificarea finală în ultima duminică din octombrie 2021.

În mod normal, țările Uniunii Europene erau așteptate să informeze Comisia asupra alegerii lor până în aprilie 2020, apoi urmau să se coordoneze cu executivul blocului comunitar pentru ca deciziile individuale să nu afecteze funcţionarea pieţei unice. Numai că situația specială apărută în urma crizei provocate de pandemia de coronavirus a dat peste cap aceste planuri.

În România, a fost elaborată o propunere legislativă pentru a se renunța la ora de vară și a se păstra numai ora de iarnă, dar încă nu a fost luată o decizie în Parlament.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER