Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Dej a găzduit ieri un expo-târg de Crăciun – FOTO

Publicat acum

pe

targ-craciun-scoala-gimnaziala-mihai-eminescu-dej-3

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Dej a găzduit ieri o nouă ediție a proiectului „De la copii, pentru copii”.

Evenimentul, aflat la cea de-a XI-a ediție, a debutat ieri dimineață, în jurul orei 9:30, în incinta școlii și a reunit zeci de elevi de la mai multe unități de învățământ din Dej, Cluj-Napoca, dar și din județele Alba, Arad, Bistrița Năsăud (Braniștea și Ciceu Mihăiești), Cluj, Maramureș, Mureș și Sălaj.

Porțile Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” s-au deschis ieri și pentru toți cei care au dorit să cumpere produsele realizate de cei mici, printre vizitatori aflându-se și primarul municipiului Dej, Morar Costan. Tarabele au fost pline, iar cei care au răspuns „prezent” invitației organizatorilor au putut achiziționa diferite produse realizate de elevi, începând de la decorațiuni de Crăciun și până la produse de patiserie.

Scopul principal al acestui eveniment a constat în strângerea de fonduri pentru copiii mai puțin norocoși, fără posibilități materiale, banii strânși la ediția din acest an urmând a fi donați Yasminei Fluieraș, micuța care așteaptă de la Moș Crăciun o inimă nouă.

Coordonatorii acestui proiect au fost profesorii Gabriela Ciobanu, directorul școlii, Adrian Pintea, director adjunct, Carmen Bora, coordonator proiecte și programe educative, Daria Matroş, Marinela Petrescu și Geanina Gavriș.

FOTO – M. Vaida

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER