Ştiri din zonă
Se anunță PROTESTE, mâine, în fața Prefecturii Cluj! Sindicaliștii, nemulțumiți de transferul taxelor sociale ale angajatorului către angajat
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin Cociș
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” a demarat o serie de acțiuni de protest, la nivel național, având ca revendicări principale blocarea transferului taxelor sociale ale angajatorului către angajat și modificarea Legii privind deblocarea negocierii și încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, amenințând cu declanșarea unui conflict social de amploare dacă Executivul menține propunerea de transfer al taxelor sociale în propunerea de buget pentru 2018.
„Propunerea Guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat reprezintă un experiment singular, ale cărui consecințe negative vor fi (din nou) suportate exclusiv de lucrători. De consecințele pozitive, dacă vor exista, vor beneficia doar capitalul și reprezentanții acestuia (patronii și angajatorii). Plata contribuțiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio țară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe țări, cota suportată de angajator este mai mare decât cea plătită de lucrători (media UE este de 23,57% contribuții angajatori, 13,35% contribuții angajat), deoarece companiile au și o răspundere socială. Această distribuție — în baza principiilor solidarității, responsabilității sociale, echității, statuate de convențiile OIM și de tratatele și reglementările EU — asigură o repartizare echitabilă a creșterii economice între capital și lucrători. Transferul integral al contribuțiilor în sarcina lucrătorului va debalansa acest echilibru și va pune o presiune nejustificată pe umerii angajaților. Astăzi, angajatul plătește contribuții sociale 16,5% și impozit pe salariu — 16%. De la 1 ianuarie 2018, salariatul va plăti contribuții sociale — 35% și impozit pe salariu 10%. Angajatorul plătește azi contribuții sociale — 22,75%, de la 1 ianuarie 2018 va plăti — 0%”, atrage atenția CNS ‘Cartel ALFA”, se precizează într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, principalele efecte negative suportate de lucrători vor fi scăderea veniturilor nete din muncă, eliminarea răspunderii sociale a angajatorilor, desființarea fondului de șomaj și scăderea sustenabilității sistemului public de pensii prin reducerea valorilor contribuțiilor la Pilonul I de pensii, de la 31,3% în 2008 la 18,3% din total contribuții.
„Lipsa unui mecanism juridic care să oblige angajatorii să includă în salariul brut al angajatului taxele sociale care erau anterior în sarcina angajatorului, pentru salarii care depășesc salariul minim, va duce la reducerea venitului net sau ar împiedica salariatul să beneficieze de facilități fiscale care îi sunt destinate, cum ar fi reducerea impozitului pe salariu de la 16% la 10% sau reducerea cotei de contribuții sociale cu 4,25%. Spre exemplu, la un salariu brut de 2.600 de lei, salariatul va pierde până la 302 lei, adică o reducere nominală cu aproximativ 17% a salariului net. În sistemul bugetar, creșterea de 25% de la 1 ianuarie 2018, reprezintă, în condițiile acestui transfer, doar 4,26%”, susțin sindicaliștii.
În ceea ce privește eliminarea completă a contribuției pentru accidente de muncă și boli profesionale, Cartel ALFA subliniază că acest lucru înseamnă de fapt lipsa totală de răspundere a companiilor pentru organizarea locurilor de muncă în condiții normale pentru sănătatea și securitatea lucrătorilor (în contradicție cu Legea 319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă), în condițiile în care calitatea locurilor de muncă în România este dintre cele mai scăzute din UE.
„Desființarea contribuției pentru concedii medicale înseamnă că salariații vor suporta plata concediilor medicale, iar eliminarea contribuției pentru creanțe salariale lasă descoperiți lucrătorii în cazul insolvenței companiei, fără să-și mai poată recupera salariile. Toate acestea ar determina o modificare radicală a legislației specifice, ceea ce este de natură să ducă la un conflict de norme cu legislația internațională (Convenții OIM ratificate sau directive EU)”, afirmă aceștia.
Ei avertizează că desființarea fondului de șomaj presupune că șomajul va fi suportat integral de stat, adică tot de către toți cetățenii, sau va dispărea ca sistem de protecție, ceea ce, din nou, contravine normelor UE sau internaționale.
„Astfel, angajatorii scapă de responsabilitatea propriilor lucrători, pe care o transferă astfel integral statului. Considerăm că această soluție originală a guvernului va da peste cap întreaga piață a muncii, cu consecințe deosebit de grave prin creșterea presiunii fiscale pe lucrător, instabilitate financiară la nivelul bugetului de stat prin scăderea drastică a veniturilor la buget și prin alocarea suplimentară de la buget pentru unele cheltuieli sociale de care îi degrevează pe angajatori”, spun sindicaliștii.
În ceea ce privește modificarea Legii 62/2011, Cartel ALFA urmărește deblocarea negocierii și încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile, plecând de la varianta comună a celor cinci confederații sindicale înaintată guvernului.
„Efectele negative ale modificării legislației dialogului social din 2011 prin desființarea negocierii colective la nivel superior și restrângerea dreptului la acțiune colectivă au condus la accentuarea inegalităților sociale în România, la cotele cele mai ridicate din Europa. Astfel, în cei 7 ani de la intrarea în vigoare a condiționărilor abuzive din Legea dialogului social (62/2011) nu s-a mai putut negocia niciun contract colectiv de muncă la nivel de sector, iar la nivel de companie, din cele aproximativ 14.000 de contracte semnate, marea majoritate — peste 85% — sunt semnate de reprezentanții salariaților, de cele mai multe ori desemnați de însuși managementul companiei, astfel încât valoarea prevederilor în beneficiul lucrătorilor în aceste negocieri de fațadă este minimă. Efectele sunt vizibile și au stârnit îngrijorarea instituțiilor internaționale, precum Organizația Internațională a Muncii sau Comisia Europeană”, potrivit comunicatului.
În acest context, numărul lucrătorilor pe salariul minim a crescut exponențial în cei 7 ani (de la 8% în 2011 la peste 30% în prezent), migrația forței de muncă a atins cote alarmante, cu un deficit major de forță de muncă calificată, iar fenomenul muncii nedeclarate a luat amploare. Mai mult decât atât, prevederile acestei legi restricționează dreptul constituțional la asociere colectivă pentru mai mult de un milion de lucrători, angajați în cele circa 470.000 de întreprinderi care au sub 15 angajați (pragul minim impus de lege pentru constituirea unui sindicat).
Programul acțiunilor demarate de Cartel ALFA cuprinde luni pichetări ale prefecturilor din județele Botoșani, Galați, Gorj și Maramureș, iar marți vor fi vizate prefecturile din județele Brașov, Caraș Severin, Călărași și Vrancea.
Miercuri, 27 septembrie, sindicaliștii de la Cartel ALFA vor picheta prefecturile județelor Brăila, Constanța, Covasna, Iași și Vâlcea, iar pentru joi, 28 septembrie, au fost anunțate acțiuni la prefecturile județelor Dâmbovița și Tulcea. Vineri, 29 septembrie, este rândul prefecturilor din județele Buzău, Cluj, Hunedoara, Prahova și Suceava.
„În cazul în care Guvernul menține propunerea de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat în propunerea de buget pentru 2018, se vor constitui premisele pentru declanșarea unui conflict social de amploare„, avertizează sindicaliștii.
FOTO – Arhivă
Citește și:
Zi istorică pentru comuna Mica. S-a dat startul lucrărilor de introducere a rețelei de gaze – VIDEO
Dej | Maraton de colinde, la ”Arta”. Elevii școlilor din oraș și cunoscuți artiști locali, pe scenă
Victor Lazăr (LAPI Dej), pentru al doilea an consecutiv desemnat cel mai bun ANTRENOR la copii și juniori – FOTO/VIDEO