Conectează-te cu noi

Naţional

Se dau salariile înainte de Paşte? S-a stabilit ce instituţii vor lua banii în 5 aprilie. LISTA a fost publicată

Publicat acum

pe

Ordinul ministrului Finanţelor, prin care se stabileşte ce instituţii vor primi salariile pe luna martie, pe data de 5 aprilie, adică înainte de Paşte, a fost publicat, miercuri, în Monitorul Oficial.

Ordonatorii principali de credite înscrişi în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin achită în luna aprilie 2018 salariile aferente lunii martie 2018 la data stabilită în aceasta (5 aprilie -n.r.)”, se arată în ordinul ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, publicat miercuri în Monitorul Oficial.

Astfel, instituţiile publice care vor primi salariile pe luna martie pe data de 5 aprilie, adică înainte de Paşte, sunt Agenţia Naţională de Integritate, Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei, Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenţei, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Public, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază, Miniserul Economiei, Ministerul Energiei, Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva Regimului Comunist insaurat în România, Oficiul Naţional pentru Preveniere şi Combatere a Spălării Banilor, Consiliul Naţional penru Combaterea Discriminării, Agenţia Naţională de Presă, Institului Cultural Român, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Consultării Publice, Autoritatea Naţională de Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Autoritatea pentru Administrarea Arhivelor Statului, Autoritatea Naţională penru Restituirea Proprietarilor, Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, Ministerul Turismului, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Casa Naţională de Asigurări de Săntate şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Cei care nu au făcut solicitare nu primesc mâine (n.r. joi, 5 aprilie). Primesc când au data de salariu. Am discutat cu doamna prim-ministru şi zilele trecute şi săptămâna trecută. Am spus că vom discuta la nivelul Guvernului şi am convenit că avem un cadru legislativ pe care noi îl creăm. L-am trecut în Monitorul Oficial şi fiecare structură în parte poate da, dacă aşa a decis. Noi am consultat ministerele respective. Legea spune că, în baza Ordinului Ministerului de Finanţe, între 5 şi 15 aprilie se pot da salariile şi asta s-a făcut. S-a comunicat şi cine şi-a manifestat interesul este trecut în Ordinul de ministru şi publicat în Monitorul Oficial„, a afirmat Eugen Teodorovici, miercuri, la Parlament.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Pop Tiberiu

    2018-04-05 la 2:17:15 PM

    Frumos din partea guvernarii: numai ministerele primesc deci tot bogatasii E valabila zicala ca ban la ban trage

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER