Social-Cultură
Se demolează fosta școală din Mica. În locul ei se va ridica un dispensar, cu farmacie și cabinete – FOTO
Publicat acum
2 anipe

Fostă școală din localitatea Mica va deveni istorie. În locul clădirii se va ridica un dispensar uman, cu farmacie și cabinete pentru medicii de familie și cabinet stomatologic.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz.
”Am început procedura demolării fostei școli din localitatea Mica. După cum știm cu toții clădirea nu mai este funcțională de mai bine de 10 ani și se afla într-o stare avansată de degradare. În locul fostei școli se va construi un dispensar uman cu farmacie și cabinete pentru medicii de familie și cabinet stomatologic.
În acest moment se lucrează la partea de proiectare și obținerea autorizației de construire. Așadar, comuna Mica se află în continuă dezvoltare, iar în perioada următoare vor începe și alte investiții pe raza comunei noastre.
Unde sunt șantiere există dezvoltare, iar eu îmi doresc să ajungem să fim printre cele mai moderne comune din România, iar pentru acest lucru este nevoie de implicarea noastră a tuturor”, a transmis edilul.
Citește și:

Dejul a petrecut pe cinste: Zilele Municipiului au adunat mii de oameni în centrul orașului! – FOTO/VIDEO

Au împlinit 50 de ani de căsătorie și au fost sărbătoriți la Dej | NUNȚILE DE AUR – FOTO

Start spectaculos pentru Zilele Municipiului Dej 2026. Anda Dimitriu, Andrei Bănuță și VUNK au urcat pe scenă în prima seară – FOTO/ VIDEO












