Conectează-te cu noi

Naţional

Se menține valabilitatea listei cu țările pentru care nu se impune izolare sau carantină

Publicat acum

pe

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis luni menținerea valabilității listei cu țări pentru care nu se impune izolare sau carantină pentru cetățenii care sosesc din statele respective.  

”Lista cu statele pentru care nu se impune măsura izolării/carantinei la locuință/locația aleasă elaborată de INSP și aprobată de CNSU prin Hotărârea nr. 29 din 13.06.2020 cu modificările și completările ulterioare prin Hotărârea nr. 31 din 23.06.2020, își menține valabilitatea până la stabilirea unui criteriu unitar la nivelul Uniunii Europene”, a decis CNSu în ședința de luni, potrivit unui comunicat de presă.

Lista cu toate țările pentru care se elimină obligativitatea carantinei sau autoizolării la domiciliu atunci când cetățenii revin în România din aceste țări a fost stabilită prin Hotârărea nr. 29 a CNSU, iar statele din zona verde sunt: 

  • Austria
  • Bulgaria
  • Cehia
  • Cipru
  • Croaţia
  • Confederaţia Elveţiană
  • Estonia
  • Finlanda
  • Franţa metropolitană (teritoriul european al Franţei)
  • Germania (cu excepţia districtului Kreis Gutersloh care este zonă galbenă)
  • Grecia
  • Irlanda
  • Islanda
  • Italia
  • Letonia
  • Liechtenstein
  • Lituania
  • Malta
  • Norvegia
  • Slovacia
  • Slovenia
  • Ungaria

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER