Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Se pregătește interzicerea navigației pe Lacul Tarnița! Milionarii Clujului vor trebui să dea la vâsle

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Prefectul județului Cluj s-a implicat activ în rezolvarea problemelor de mediu și de legalitate privind navigația pe lacurile de acumulare și cursurile de apă din zona montană a județului Cluj.

În acest sens au fost convocate numeroase ședințe de lucru cu toate instituțiile statului care au competență în această speță: Apele Române, I.P.J. Cluj, ISU Cluj, Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, Garda de Mediu, Hidroelectrica Cluj, Autoritatea Navală Română – Oficiul de Căpitanie Dej.

În urma acestor ședințe s-a dispus efectuarea unor controale comune și de amploare ale acestor instituții în vederea prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite în domeniul transportului naval, silvic, pescuit şi acvacultură şi protecţia mediului. Rezultatele acestor controale au fost menționate deja într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.

Prefectul Ioan Aurel Cherecheș a solicitat Hidroelecetrica, să elaboreze un regulament de navigație pentru lacul de acumulare Tarnița. Propunerea de regulament a fost întocmită și urmează să fie trimisă spre avizare către Autoritatea Navală Română – Oficiul de Căpitanie Dej și mai apoi spre publicare în Monitorul Oficial”, se arată într-un comunicat de presă al instituției clujene.

Potrivit unor surse, în regulament se arată că este interzisă navigabilitatea, invocând decizia Consiliului Județean Cluj din 1995. Va fi permis accesul numai cu ambarcațiunile cu motor aparținând autorităților statului, iar persoanele private vor avea acces pe lac numai cu ambarcațiuni propulsate prin forță umană.

Instituția Prefectului – Județul Cluj va coordona în continuare toate activitățile întreprinse de instituțiile abilitate în vederea rezolvării rapide și eficiente a acestei probleme importante pentru clujeni”, se mai arată în comunicatul de presă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER