Naţional
Se răcește vremea. Vin ploile, iar vântul va sufla cu putere
Publicat acum
10 anipe
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare potrivit căreia, de astăzi de la ora 18.00 și până miercuri la ora 18.00, vremea se va răci accentuat în toată ţara, va ploua și vor fi intensificări ale vântului.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de peste 55-65 de kilometri pe oră, iar pe crestele montane înalte vor fi rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră.
Vremea va fi rece în toată ţara, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor se va produce brumă, local în regiunile nordice şi centrale, în zona subcarpatică şi izolat în restul teritoriului.
La munte şi, trecător, în nordul şi centrul ţării, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi mixte.
În sud-estul ţării, sâmbătă seară şi în noaptea de sâmbătă spre duminică va ploua, iar cantităţile de apă vor depaşi izolat 15 litri pe metru pătrat.