Conectează-te cu noi

Naţional

Se răcește vremea. Vin ploile, iar vântul va sufla cu putere

Publicat acum

pe

ploaie

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare potrivit căreia, de astăzi de la ora 18.00 și până miercuri la ora 18.00, vremea se va răci accentuat în toată ţara, va ploua și vor fi intensificări ale vântului.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de peste 55-65 de kilometri pe oră, iar pe crestele montane înalte vor fi rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră.

Vremea va fi rece în toată ţara, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor se va produce brumă, local în regiunile nordice şi centrale, în zona subcarpatică şi izolat în restul teritoriului.

La munte şi, trecător, în nordul şi centrul ţării, precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi mixte.

În sud-estul ţării, sâmbătă seară şi în noaptea de sâmbătă spre duminică va ploua, iar cantităţile de apă vor depaşi izolat 15 litri pe metru pătrat.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER