Conectează-te cu noi

Naţional

Se schimbă vremea! Temperaturi în creștere și precipitații însemnate cantitativ, în aproape toată țara

Publicat acum

pe

loading...

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii februarie în majoritatea zonelor, dar cu precădere în regiunile vestice, la deal şi la munte, potrivit ANM.

VINERI

Cerul va avea înnorări ce vor persista în vestul, nordul şi centrul ţării, unde temporar va ploua. Ploile vor fi mai frecvente şi mai însemnate cantitativ în Maramureş şi în nordul Transilvaniei, unde se vor acumula local 15…20 l/mp şi izolat peste 35 l/mp. În zona Carpaţilor Orientali, la peste 1800 m vor fi ninsori, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va prezenta intensificări cu rafale de peste 70 km/h. În Moldova şi în restul zonei de munte vor fi precipitaţii mixte şi pe arii restrânse se va produce polei. Mai ales dimineaţa, local în zonele joase de relief din sudul şi din estul ţării va fi ceaţă şi cu totul izolat ploi slabe sau burniţe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, dar local şi în vestul şi sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 1…2 grade în sudul extrem al Olteniei şi sud-vestul Munteniei şi în jurul a 14 grade în Banat şi Subcarpaţii de Curbură, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -2 şi 5 grade.

 

SÂMBĂTĂ

Vremea va fi caldă pentru prima decadă a lunii februarie, chiar deosebit de caldă în zonele de deal şi de munte şi în regiunile vestice. Cerul va fi temporar noros şi va ploua în general slab, în nordul, vestul şi centrul ţării, iar spre seară şi în cursul nopţii, pe arii restrânse şi în sud. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi mixte şi vor fi condiţii de polei. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase se va semnala ceaţă, posibil asociată izolat cu burniţe sau ploi slabe, favorizând depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în Banat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 12 grade, izolat mai ridicate în dealurile submontane, dar şi în Banat şi în Crişana până spre 14 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -3 şi 5 grade.

 

Sursa – Mediafax.ro

CITEȘTE ȘI:

COD GALBEN de INUNDAȚII pe Someș, în apropiere de municipiului Dej

RECLAMĂ

TU AI DAT LIKE?

loading...

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER