Politic
Sebastian Lazin (PMP), după depunerea candidaturii: ”Sunt viitorul primar al Dejului” – VIDEO
Publicat acum
9 anipe
Sebastian Lazin (PMP) și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Dej și a intrat oficial în ”bătălia” din 5 iunie.
Președintele PMP Dej, Sebastian Lazin și-a depus joi candidatura la la Biroul Electoral de Circumscripție din cadrul Primăriei Dej, iar sâmbătă, la Cluj-Napoca, a declarat ca va fi următorul primar al municipiului Dej.
“Mă numesc Sebastian Lazin și sunt viitorul primar al Dejului. Vreau să vă spun că la nivel de municipiu Dej mi-am depus candidatura, a fost înregistrată, avem liste complete și la consilieri. La fel ca în cazul colegului de la Gherla și a tuturor colegilor care se află pe această scenă, am avut libertatea prin crearea acestui partid de a aduce oameni noi în politică și oameni care vor să se implice. Am putea să stăm mult să vorbim, dar așa cum a subliniat și domnul președinte Traian Băsescu, trebuie să ne implicăm în proiecte care privesc toate administrațiile care au fost transferate de la centru către administrațiile locale, în ceea ce privește sănătatea, învățământul, în ceea ce înseamnă spitale, școli, grădinițe, precum și în dezvoltarea infrastructurii, care să aducă noi investitori și crearea de locuri de muncă. Din păcate, administrațiile care mai sunt în funcție lucrează la nivelul anilor 1980. Noi trebuie să fim prima generație de primari și consilieri locali care ducem aceste investiții la nivelul anilor 2020”, a declarat Sebastian Lazin în cadrul evenimentului de lansare a candidaților PMP în județul Cluj, eveniment la care a participat și fostul președinte al României, Traian Băsescu, actualul președinte al PMP.