Conectează-te cu noi

Naţional

Șeful CNAS, Marian Burcea, REȚINUT de DNA, într-un dosar de decontări fictive

Publicat acum

pe

Preşedintele CNAS, Marian Burcea, a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul în care se investighează decontări fictive de la instituţie. În acelaşi dosar a fost reţinut şi fostul consilier al lui George Maior la SRI, Sergiu Ciobanu, scrie Mediafax.

Infracţiunile investigate de DNA ar fi fost comise în perioada ianuarie 2016-august 2017, în legătură cu circuitul de decontare a serviciilor de îngrijiri medicale de către Casa de asigurări de sănătate a municipiului Bucureşti, activităţile fiind desfăşurate pe trei paliere.

Primul palier vizează sume fraudate din fondurile Casei de asigurări de sanatate a municipiului Bucureşti (CASMB), prin decontarea unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive pe baza a sute dosare medicale întocmite în fals, au declarat surse judiciare pentru Mediafax. Ar fi fost implicaţi funcţionari din cadrul CSAMB, sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Potrivit surselor menţionate, ar fi existat numeroase situaţii în care prioritate la aprobare şi decontare au avut dosarele medicale cu pacienţi fictivi, în timp ce solicitările pacienţilor asiguraţi care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu erau refuzaţi.

Pentru a îşi ascunde urmele, cei implicaţi ar fi întocmit, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, în paralel fiind introduse şi şterse date din sistemul informatic al CNAS, prin accesare fără drept, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate, susţin sursele citate, prejudiciul constatat de anchetatori fiind de aproximativ 13.200.000 lei.

Un al doilea palier pe care îl investighează procurorii se referă la suspiciuni potrivit cărora funcţionari din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi din CASMB, inclusiv cu atribuţii de control şi de constatare a contravenţiilor, ar fi pretins foloase de la reprezentanta unei societăţi prestatoare de servicii medicale (asistenţă medicală la domiciliu), în schimbul renunţării, în viitor, la efectuarea în exces a activităţii de control la societatea respectivă, explică sursele citate.

O altă pistă pe care o verifică DNA se referă la un control al Curţii de Conturi, când persoane din sistem fi încercat să ascundă situaţia decontărilor privind pacienţii fictivi. În această situaţie, medicamente în valoare de 33.000.000 lei ar fi fost decontate prin întocmirea frauduloasă a unor documente medicale de natură să creeze impresia că neregulile constatate de Curtea de Conturi se încadrau într-o excepţie prevăzută în anumite norme ce ar fi fost elaborate de CNAS, mai susţin sursele citate.

Infracţiunile investigate sunt luare şi dare de mită, trafic de influenţă, constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic.

Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, a fost demis de premierul Mihai Tudose, ca urmare a reţinerii sale de către DNA în dosarul privind decontările ilegale. Alături de alte 13 persoane, acesta va fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

În total, paisprezece persoane au fost reţinute în dosarul decontărilor ilegale de la CNAS, printre care și fostul consilier al lui George Maior la SRI, Sergiu Ciobanu.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER