Conectează-te cu noi

Naţional

Senatorul clujean Mihai Goţiu a depus plângere la Poliţie. Susţine că e ameninţat cu moartea

Publicat acum

pe

Vicepreşedintele Senatului, Mihai Goţiu (USR), a depus, vineri, o plângere penală la Secţia 5 de Poliţie Cluj-Napoca, reclamând că a primit ameninţări cu moartea pe o reţea de socializare, transmite Mediafax.

Mihai Goţiu a declarat, vineri, presei, că bănuieşte că profilul de pe care s-au transmis ameninţările cu moartea la adresa sa este unul fals.

Am depus o plângere penală la Poliţie pentru ameninţări cu moartea primite pe Facebook în urmă cu o săptămână, înainte de protestele de la Cluj. Ameninţările au venit de pe un profil, Stanciu Aurel, bănuiesc că este unul fals, cu o poză cu un cuţit însângerat şi cu mesaje că îmi va înfige cuţitul pe la spate. Aştept ca instituţiile statului să îşi facă datoria, să îl găsească pe cel care a postat mesajele sau pe cel care se află în spatele acestora. Temerea cea mai mare a fost cea care a fost indusă mamei mele, prietenilor, cunoscuţilor, care au putut să vadă aceste mesaje. Este important ca aceste ameninţări să înceteze, cei care stau în spatele acestora trebuie să înţeleagă că nu trăim într-un stat cocotier în care libertatea de exprimare, în stradă, se lasă cu astfel de ameninţări”, a spus Goţiu.

Întrebat de corespondentul Mediafax dacă va solicita protecţie de la SPP, vicepreşedintele Senatului a spus că speră să îşi continue activitatea politică fără să aibă nevoie de escortă de jandarmi sau SPP-işti pentru protecţie.

Consider că ceea ce fac sunt lucruri juste şi nu am de ce să îmi fie frică de cetăţeni, ci doar de cei care se află în spatele unor interese mafiote, care sunt deranjaţi de demersurile mele politice”, a mai spus Mihai Goţiu.

Acesta a adăugat că ameninţări similare au primit şi alte persoane care intenţionau să participe la proteste, iar de pe acelaşi profil a mai primit ameninţări şi comisarul şef Traian Berbeceanu, fostul şef al BCCOA Alba.

În mesajul de ameninţare postat pe Facebook, apare poza unui cuţit însângerat şi mesajul ”Goţiu cel ce dormi în Parlament, pentru toate relele ce le-ai făcut te voi ucide cu sânge rece! Îţi voi străpunge inima pe la spate şi te voi călca cu bocancii pe cap. Eşti un gunoi împreună cu tot partidul tău de securişti”.

 

Sursa – Mediafax

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER