Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, sărbătoriţi pe 29 iunie. Tradiţii şi obiceiuri

Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie, ziua în care amândoi au murit, în timpul prigoanei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru, scrie Mediafax.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea şi în Antiohia, unde membrii bisericii s-au numit pentru prima dată creştini, iar apoi în Pont, Galatia, Capadocia, Asia Mică şi Bitinia. Conform tradiţiei, Petru a ajuns la Roma, unde a format biserica de acolo. Sfântul Apostol Petru a sfârşit muceniceşte în capitala Imperiului Roman, fiind răstignit cu capul în jos, la cererea sa, spre a se deosebi de modul de răstignire a lui Iisus. Pe locul unde a fost răstignit Sfântul Petru se află astăzi Basilica San Pietro din Vatican.

Conform unei legende din secolul al XIII-lea, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus în momentul în care voia să fugă din Roma, pentru a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: „Quo vadis, Domine?” („Încotro te-ndrepţi, Doamne?”), la care Isus i-ar fi răspuns: „Vado Romam venio iterum crucifigi” („Am venit la Roma spre a fi din nou crucificat”). Ruşinat, Petru s-ar fi întors la Roma, primind martiriul. În prezent, în apropierea locului unde s-ar fi petrecut această întâmplare se află capela „Quo vadis, Domine?”, pe Via Appia, din Roma.

Sfântul Apostol Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor, a străbătut, în trei călătorii misionare, toată Asia, Spania, Britania şi Italia, înfiinţând comunităţi creştine şi hirotonisind episcopi, preoţi şi diaconi. El a murit la Roma, în aceeaşi zi cu Petru, tot ca martir, prin decapitare.

Cei doi apostoli ar fi fost ţinuţi închişi în Carcera Mamertinică, situată între Capitoliu şi Forumul Roman.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi patronii spirituali ai penitenciarelor.

Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt.

Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos.
După Sfintele Evanghelii, Petru era originar din localitatea Betsaida din Galileea, fiind fiul lui Iona şi frate mai mare al lui Andrei, cel dintâi chemat de Domnul la lucrarea apostoliei. El s-a numit Simon până când Mântuitorul i-a schimbat acest nume în Chefa sau Petru.

Sfântul Apostol Pavel, supranumit „apostolul neamurilor”, pentru că a predicat Evanghelia mai ales păgânilor, s-a născut într-o familie de iudei bogaţi în Tarsul Ciliciei, primind o educaţie strălucită în şcoala rabinului Gamaliel.

La început, Saul, căci aşa fusese numit la naştere, a fost un adept înfocat al legii mozaice şi un duşman de moarte al creştinilor. Este cunoscută întâmplarea petrecută pe drumul Damascului, când, plecat să-i persecute pe creştini, Saul se întâlneşte cu Iisus cel înviat şi se converteşte la creştinism, devenind, cum spune Fericitul Augustin, „din lup, miel, din persecutor înfocat, un vestitor neobosit al Evangheliei, învăţător şi apostol al popoarelor”.

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte în mod special pe cei doi apostoli, rânduind o perioadă de post specială. Postul Sfinţilor Apostoli este unul dintre cele patru posturi de peste an, alături de cele ale Paştelui, Sfintei Maria şi Crăciunului.

Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sînpetrului are o durată variabilă, în funcţie de data variabilă a Paştilor. Acest post începe luni, la o săptămână după Rusalii, care sunt sărbătorite la 50 de zile după Paşte. În vechime, acest post se numea Postul Cincizecimii.

În tradiţia populară, Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă.

În povestirile şi snoavele populare, Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer, unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, şi fierbe grindina pentru a o mărunţi.

Se crede că, la marile sărbători (Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Mucenici, Sângeorz, Sânziene), Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al calendarului popular.

În unele zone, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.

Tradiţii şi obiceiuri

Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă.

În tradiţia populară, până în acestă zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.

Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane iar lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

Sursa – Mediafax.ro