Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

SHOW AERIAN de zile mari la Câmpia Turzii – FOTO

Publicat acum

pe

Demonstrațiile aviatice organizate în fiecare vară, de patru ani încoace, la Baza 71 Aeriană de lângă Câmpia Turzii au înregistrat sâmbătă un record de public, scrie Agerpres.

Spectacolul oferit de piloți pe avioane F16, MiG21 Lancer sau elicoptere IAR a atras anul acesta, la Ziua Porților Deschise, peste 7.000 de persoane, reprezentând cel mai numeros public din istoria evenimentului.

Dincolo de a admira frumusețea aparatelor de zbor și a acrobațiilor, mulți dintre spectatori vin la baza aeriană de la Luna și dintr-o curiozitate firească. Mulți dintre ei trăiesc de o viață întreagă lângă aerobază, iar sunetul ușor de recunoscut al avioanelor militare îi însoțește în viața lor de zi cu zi. Uneori acest zgomot specific se aude și în localități mai îndepărtate, până la Turda sau Cluj-Napoca. Așa că în această zi oamenii au ocazia să vadă ce se întâmplă de fapt acolo unde, tot restul anului, accesul nu le este permis, care este tehnica folosită și care sunt aparatele care produc zgomotul pe care îl aud.

Este un eveniment deosebit, nu vezi în fiecare zi așa ceva. În plus, putem și noi oamenii obișnuiți să visăm, pentru câteva ore, la aventuri pe care nu le vom trăi poate niciodată. Copiii sunt cei mai încântați. Noi venim deja de trei ani, mai ales pentru fiul nostru cel mare„, spun membrii unei familii de localnici.

În plus, demonstrațiile aviatice au și un scop tactic. Dincolo de spectacolul oferit publicului, ele au valoarea unor adevărate exerciții de luptă și de îndemânare pe care piloții le pot face, de data aceasta, în văzul a mii de oameni.

În primul rând, piloții și personalul tehnic își desfășoară toate forțele pentru a se observa un exercițiu extraordinar, atât pentru evaluare, cât și, bineînțeles, pentru a se bucura populația locală și toți vizitatorii. Evident, fiecare tip de misiune executată de piloții noștri prezintă un zgomot, pentru că avioanele și elicopterele fac un zgomot distinct față de avioanele civile, iar populația poate să observe și să simtă că există activitate și că sunt în siguranță. Al doilea obiectiv principal este evaluarea capacităților și capabilităților bazei. Aici mă refer la faptul că suntem la jumătatea anului, se evaluează activitățile, se evaluează posibilitățile oamenilor și a tehnicii pentru a vedea ce se poate îmbunătăți„, a explicat George Moldovan, reprezentant al Bazei 71 Aeriană de la Luna.

La evenimentul de sâmbătă a fost prezent și secretarul de stat în MApN Mircea Dușa, care a vizitat principalele spații de pregătire a militarilor și a stat de vorbă cu personalul bazei aeriene, unde piloții români și americani se antrenează pentru executarea principalelor misiuni de apărare a spațiului aerian, inclusiv cele de poliție aeriană.

În 2013 organizam pentru prima dată mitingul aviatic de la Baza Aeriană Câmpia Turzii. Iată că, după patru ani de zile, a devenit o sărbătoare a Ardealului și țin foarte mult ca în fiecare an să organizăm această acțiune care este una deosebită și românii au posibilitatea să-i vadă pe militarii de la Forțele Aeriene și să își dea seama de pregătirea lor„, a spus Mircea Dușa, care a precizat că tipurile de exerciții executate în timpul show-ului aviatic sunt, de fapt, aceleași pe care piloții, asistați de personalul tehnic, le execută în timpul pregătirilor lor pentru misiunile de luptă.

Din echipa de piloți care a condus aparatele de zbor în timpul show-ului fac parte și câteva femei. Ele au pilotat sâmbătă elicoptere, iar una s-a urcat la manșa unui MiG21 Lancer.

Singura femeie pilot pe MiG 21 Lancer din Forțele Aeriene Române este locotenentul Romina Mârza, deși aici vreau să vă spun că noi nu facem discriminare, cei care sunt capabili să treacă testele psihice, psihologice, fizice și intelectuale, aceștia pot să acceadă către elita Armatei române. Romina Mârza face parte dintr-un colectiv foarte bine închegat, se instruiește cot la cot cu toată lumea și rezultatele sunt extraordinare„, a spus George Moldovan.

La mitingul aviatic au venit foarte mulți copii, care au avut ocazia să îi vadă îndeaproape pe piloți sau să atingă avioanele, dar și să vadă în detaliu tehnica militară folosită, să pună întrebări sau să coboare tancuri.

În programul evenimentului au putut fi urmărite: prezentarea în zbor a aeronavelor Forțelor Aeriene Române, exercițiu tactic cu forțe și mijloace ale Forțelor Aeriene și Forțelor Terestre Române, zboruri demonstrative cu aeromodele și aeronave civile și expoziții statice cu tehnică militară.

Invitații speciali ai acestei ediții au fost: Aeroclubul României, Iacării Acrobați, Boboiacii-SAFA Boboc, Florida Air National Guard, Inspectoratul General de Aviație al MAI, Skydive Transilvania și Aeroclubul Luncani.

Mitingul aviatic este organizat din 2013 la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din localitatea Luna de lângă municipiul Câmpia Turzii, timp în care numărul publicului atras a crescut de la 1.500 la peste 7.000 de oameni.

 

Sursa – Agerpres.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER