Ştiri din zonă
Şi tu poți deveni POLIȚIST! ADMITERE ianuarie 2020
Publicat acum
5 anipe
de
Dorin CocișCei care îşi doresc o carieră în Poliţia Română se pot înscrie în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne.
Anul acesta, persoanele interesate de cariera de poliţist se pot înscriere pe unul dintre următoarele locuri:
a) Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina – 700 de locuri (22 de locuri pentru rromi, 10 locuri pentru alte minorităţi);
b) Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca – 150 de locuri (3 locuri pentru rromi, 3 locuri pentru alte minorităţi);
c) Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – 150 de locuri (3 locuri pentru rromi, 3 locuri pentru alte minorităţi)
Locurile la instituţiile de învăţământ care formează personal pentru Ministerul Afacerilor Interne sunt comune pentru femei şi bărbaţi.
Recrutarea candidaţilor pentru admiterea la instituţiile de învăţământ ale M.A.I. se realizează de structurile teritoriale de resurse umane din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în raport de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate.
Pentru a participa la concursurile de admitere în şcolile de poliţie, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l) să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară (verificarea acestui criteriu specific se realizează cu ocazia examinării medicale);
m) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
n) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.
Cererile de înscriere ale candidaţilor pentru concursul de admitere la şcolile de poliţie se vor primi până la data de 15 noiembrie.
Toate detaliile cu privire la înscriere şi la desfăşurarea examenelor se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj sau de pe pagina de internet a unităţii.