Conectează-te cu noi

Naţional

Simona Halep a pierdut locul 1 în clasamentul WTA și a ajuns direct pe 3!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Clasamentul WTA a încorporat luni punctele câştigate de Naomi Osaka şi Petra Kvitova la Australian Open 2019, iar Simona Halep a pierdut două poziţii în ierarhia mondială. Este cea mai importantă alunecare în clasament pentru româncă, după data de 8 mai 2017, când Halep ajungea de pe 4 pe 8, transmite Mediafax.

Constănţeanca părăseşte Top 2 WTA pentru prima dată după 595 zile şi ajunge pe locul 3. În acest interval de timp, Simona Halep a adunat, în două reprize, 64 de săptămâni în fotoliul de lider mondial (16 săptămâni consecutive începând cu 9 octombrie, până pe 28 ianuarie 2018, plus alte 48 de săptămâni consecutive, începând cu 28 februarie 2018), plus alte 21 săptămâni pe locul 2 WTA (4 săptămâni în 2018 şi 17 săptămâni, în 2017).

Pentru Simona, cursa pentru recuperarea primei poziţii nu va fi una simplă, şi nici imediată, românca având de recuperat un ecart de peste 1.400 de puncte.

Simona Halep are în program întâlnirea de Fed Cup contra Cehiei (9-10 februarie, deplasare), apoi turneele de la Doha (Premier, 11-16 februarie, 470 puncte pentru campioană) şi Dubai (Premier 5, 17-23 februarie, 900 puncte). An de an, cele două turnee asiatice fac schimb de categorie, însă relevant rămâne faptul că românca are de apărat 350 de puncte faţă de 2018, aferente calificării în semifinale la turneul de categorie superioară.

La doar 21 de ani, Naomi Osaka scrie istorie în circuitul profesionist de tenis, devenind, după ce a câştigat al doilea Grand Slam al carierei, în premieră lider al clasamentului mondial. Japoneza este cel mai tânăr lider mondial de la Caroline Wozniacki încoace (2010).

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER