Conectează-te cu noi

Naţional

Simona Halep, mai aproape de locul 1! Ar putea deveni lider mondial peste o săptămână

Publicat acum

pe

Simona Halep a ratat şansa imensă de a urca pe locul 1 mondial după ce a fost învinsă de Johanna Konta în sferturi la Wimbledon (7-6, 6-7, 4-6), dar nimic nu este pierdut pentru constănţeancă! Simona îşi poate împlini marele vis peste o săptămână, totul rămânând la latitudinea ei, scrie Prosport.

Halep urmează să ia marea decizie în privinţa turneului de la Bucureşti

În noul clasament care urmează să fie publicat luni, Simona Halep va fi întrecută doar de Karolina Pliskova, la o diferenţă de 185 de puncte, însă românca poate ataca fotoliul de lider mondial pe care cehoaica îl va ocupa în premieră!

Organizatoriii de la BRD Bucharest Open, turneu programat săptămâna viitoare, i-au păstrat un wild card Simonei, iar tenismena se va decide până vineri dacă îl acceptă sau nu. În cazul în care va juca la competiţia de la Arenele BNR, Halep va fi favorită să-şi adjudece cele 280 de puncte rezervate campioanei şi inclusiv poziţia de lider mondial.

Simona poate deveni lider mondial în faţa propriilor fani

Simona e campioană en-titre la Bucureşti, însă punctele câştigate în 2016 i-au fost deja scăzute, din cauză că turneul se dispută mai târziu cu o săptămână în acest an! Jucătoarea antrenată de Darren Cahill ar avea o şansă imensă să urce pe locul 1 WTA, mai ales că Pliskova nu va participa la niciun turneu în perioada 17 – 30 iulie. Totodată, Halep nu ar trebui să aibă probleme în faţa propriilor fani, confruntându-se cu tenismene pe care le-a învins de multe ori în trecut. Cele mai importante adversare ar fi: Suarez Navarro, Sevastova, Putintseva, Begu sau Goerges.

Dacă îşi va apăra titlul de la Bucureşti, Simona Halep, actualmente pe locul 2 în clasamentul WTA, va acumula 6.950 de puncte şi o va devansa pe Karolina Pliskova (1 WTA – 6.855 de puncte).

 

Sursa – Prosport.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER