Conectează-te cu noi

Naţional

Sindicaliștii din Sănătate se pregătesc de proteste

Publicat acum

pe

loading...

Federaţia Solidaritatea Sanitară începe procesul de consultare a membrilor de sindicat în privinţa organizării unui program de proteste ample, care pot mege până la greva generală, în condiţiile în care Guvernul nu a semnat contractul colectiv colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate, informează Federaţia printr-un comunicat de presă.

O decizie finală cu privire la proteste va fi luată în 12 octombrie, la Consiliul de Coordonare al FSSR.

În condiţiile în care Guvernul României nu şi-a onorat obligaţia asumată prin Acordul încheiat de a negocia şi semna Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate iar salariaţii din sistemul sanitar sunt afectaţi de câteva anomalii legislative, Federaţia Solidaritatea Sanitară anunţă declanşarea procesului de consultare a membrilor de sindicat şi organizaţiilor membre în privinţa organizării unui program de proteste ample. Protestele pot merge până la greva generală, salariaţii fiind îndreptăţiţi în mod legal la acest protest extrem. Decizia finală va aparţine Consiliului de Coordonare la FSSR care va fi organizat în Bucureşti în data de 12 octombrie 2018”, se arată în comunicat.

Sindicaliştii din Sănătate au o listă de 10 revendicări, printre care negocierea şi semnarea Contractului colectiv de muncă la nivel de sector sanitar, conform Acordului încheiat cu Guvernul, şi acordarea creşterilor salariale aferente anului 2019 începând cu luna ianuarie 2019 pentru toate categoriile de salariaţi care nu au beneficiat de creşterea salariului de bază. Aceştia cer, totodată, impozitarea indemnizaţiei de hrană la acelaşi nivel cu tichetele de masă şi eliminarea indemnizaţiei de hrană din limita de 30% (art. 25 din legea 153/2017), această limită trebuind să includă doar sporurile pentru condiţiile de muncă.

Pe lista de solicitări se mai află eliminarea inechităţilor aferente sporurilor prin negocierea şi acordarea acestora între limitele minime şi cele maxime pentru salariaţii din toate categoriile de spitale, inclusiv pentru cei din spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, modificarea legii salarizării conform solicitărilor înaintate de FSSR, plata sporurilor de sâmbătă şi duminică la nivelul de 100% din salariul de bază şi eliminarea sumelor aferente lor din limita de 30%, această limită trebuind să includă doar sporurile pentru condiţiile de muncă, acordarea sporurilor de gardă şi a sporului de tură prin raportarea la noul salariu de bază, acordarea drepturilor de hrană în gărzi, introducerea echităţii în sistemul de pensie prin luarea în considerare în calculul stagiului de cotizare a întregului timp de lucru al salariaţilor, inclusiv a celui corespunzător normelor prin cumul (reducerea stagiului de cotizare proporţional cu timpul lucrat în cadrul celui de-al doilea CIM), acordarea voucherelor de vacanţă la toţi salariaţii din toate unităţile sanitare şi eliminarea cheltuielilor cu aceste vouchere din limita de 30%, această limită trebuind să includă doar sporurile pentru condiţiile de muncă precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor şi de tratament a pacienţilor prin creşterea finanţării unităţilor sanitare.

Până la întrunirea Consiliului de coordonare se vor desfăşura câteva acţiuni de protest prealabile, respectiv o grevă japoneză în data de 5 octombrie 2018 şi pichetarea Ministerului Sănătăţii în data de 12 octombrie 2018 de către delegaţii participanţi la Consiliu.

 

FOTO – Arhivă

Naţional

E sezonul îmbolnăvirilor! Cum faci deosebirea dintre răceală și gripă

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Încă de la primele simptome, răceala şi gripa au manifestări comune, dar fiecare are particularităţi ce le diferenţiază una de cealaltă.

Ambele sunt viroze respiratorii, dar răceala se poate deosebi de gripă, încă de la debutul bolii, prin modul agresiv cu care afectează organismul şi prin durata mai scurtă de manifestare a bolii. Gripa se întinde pe o perioadă mai lungă de timp şi poate prezenta episoade severe asupra organismului.

Când corpul încearcă să lupte cu toate resursele împotriva bolii, imunitatea începe să fie pusă în pericol.

Tusea, strănutul şi durerea în gât sunt simptome comune la răceli şi gripe, dar există câteva simptome care diferenţiază o boală de alta.

Răceala debutează cu stări de oboseală, cu strănut, dureri de cap şi de gât, urmate de creşterea consistenţei mucozităţilor nazale şi modificări de culoare a pielii, care capătă un aspect palid.

La gripă, debutul este brusc şi violent. Febra, de 39 – 40 de grade, este deseori însoţită de oboseală, tuse seacă, frisoane, dureri puternice de cap, dureri oculare şi roşu în gât. Din păcate, febra poate dura între trei şi cinci zile, iar tusea poate pune stăpânire pe corp chiar şi două luni.

Durerile musculare sunt mult mai acute decât în cazul răcelii, iar frisoanele sunt însoţite de dureri abdominale şi ale oaselor, precum şi de senzaţie de usturime a ochilor.

Stările de greaţă şi de vomă sunt, de asemenea, asociate gripei, iar în cazuri grave acestea pot evolua şi în alte probleme gastro-intestinale.

Calmează simptomele cu remedii naturiste

Atât răceala cât şi gripa pot fi îmblânzite cu leacurile din natură, care au proprietăţi puternic curative asupra căilor respiratorii. Uleiul de eucalipt are efect antiinflamator, antimicrobian, analgezic şi de stimulare a sistemului imunitar.

Rădăcina de lemn-dulce are o acţiune expectorantă, antispastică şi antiinflamatoare.

Uleiul de mentol este eficient în creşterea anticorpilor din organism şi combaterea infecţiilor, ajută la reducerea febrei, are efect antispatic, antiinflamator şi de calmare a tusei.

Continuă să citești

Naţional

Iohannis solicită sesiune extraordinară pentru alegerea primarilor în două tururi

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că a trimis Parlamentului solicitarea de a convoca sesiune extraordinară pentru asumarea răspunderii Guvernului pe legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, scrie Agerpres.

Potrivit şefului statului, sesiunea ar urma să aibă loc în perioada 27 – 31 ianuarie.

Tocmai am trimis la Parlament scrisorile prin care solicit convocarea celor două Camere în sesiune extraordinară. Solicit această sesiune extraordinară pentru a discuta angajarea răspunderii Guvernului pentru alegerea primarilor în două tururi. Sesiunea extraordinară urmează să aibă loc săptămâna viitoare, între 27 şi 31 ianuarie”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că toate demersurile care sunt conforme cu Constituţia sunt legitime.

Restul, este decizie politică. Evident, un politician, un partid politic vine cu acele propuneri pe care le consideră oportune. Important este să fie constituţionale şi legale. (…) Există anumite recomandări pe care le considerăm extrem de importante, dar există anumite discuţii care nu s-au concretizat în recomandări şi sunt vehiculate de unii politicieni drept recomandări. (…) Da, este bine să ţinem cont de ceea ce se întâmplă şi în restul Uniunii Europene, fiindcă nu vrem să facem notă discordantă, vrem să fim parte din Uniunea Europeană şi în acest domeniu”, a susţinut Iohannis.

El şi-a arătat din nou scepticismul cu privire moţiunea de cenzură.

Şeful statului a afirmat că alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu ar intra în contradicţie cu alegerea preşedinţilor de Consilii judeţene din rândul consilierilor judeţeni.

Nu există niciun fel de contradicţie, fiindcă o comunitate îşi alege un primar. O comunitate, o localitate are o identitate de comunitate locală. Această identitate, la nivel judeţean, fie nu există, fie este extrem de diluată şi nu putem să facem comparaţie între reprezentativitatea unui primar şi reprezentativitatea unui preşedinte al Consiliului judeţean. Pentru primar sunt de părere că este foarte bine să fie ales din două tururi, iar pentru preşedintele Consiliului judeţean părerea mea este că trebuie să fie ales de consilierii judeţeni, din rândul Consiliului Judeţean”, a explicat Klaus Iohannis.

În scrisorile transmise preşedinţilor celor două Camere, Teodor Meleşcanu şi Marcel Ciolacu, Iohannis cere sesiune extraordinară având în vedere decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea asupra proiectului privind modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 393/2004 privind statutul aleşilor locali.

De asemenea, el invocă faptul că reglementările cuprinse în această iniţiativă legislativă urmăresc asigurarea cadrului normativ necesar pentru realizarea unei legături mai durabile între alegători, aleşi şi comunitatea locală, cu implicaţii directe asupra bunei funcţionări a autorităţilor locale. Proiectul vizează măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă pentru societate, indică şeful statului.

Acest proiect de lege reprezintă ordinea de zi a sesiunii extraordinare a cărei convocare a solicit”, a scris Iohannis.

Săptămâna trecută, şeful statului a declarat că sprijină demersul Guvernului de a-şi angaja răspunderea în Parlament cu privire la alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi că va solicita întrunirea Parlamentului în sesiune extraordinară.

Continuă să citești

Naţional

Blue Monday 2020 | 20 ianuarie, „cea mai deprimantă zi” din acest an

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Cea de-a treia zi de luni a anului, care în 2020 cade pe 20 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă zi a anului, la această concluzie ajungând un psiholog britanic care a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului, transmite Mediafax.

Teoria despre „Blue Monday” (Lunea tristă, n.r.) a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului.

Psihologul a luat în considerare condiţile meteo din această perioadă, facturile la utilităţi, datoriile, nivelul motivaţional, sărbătorile de iarnă, precum şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni. Astfel, Cliff Arnall a stabilit că cea de-a treia zi de luni a anului este cea mai deprimantă zi, având în vedere că, în această perioadă, oamenii manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces.

Însă această teorie a psihologului a fost cauza unor dispute, întrucât acesta a creat formula ca parte a unei campanii de marketing pentru o companie de turism.

La origine, „Blue Monday” a făcut parte dintr-o campanie publicitară, lansată de o agenţie de turism – Sky Travel -, care promova avantajele călătoriilor realizate în luna ianuarie.

Ideea a fost preluată apoi şi de un producător de îngheţată, într-o altă campanie publicitară, care promova, în iunie, produsele acelei companii, profitând de conceptul opus lui „Blue Monday – cea mai fericită zi a anului.

În 2016, potrivit aceloraşi specialişti, cea mai fericită zi a anului va corespunde datei de 17 iunie, a treia zi de vineri din luna respectivă.

Un studiu realizat pe un eşantion de 2.000 de britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare