Eveniment
SINUCIDERE în Dej. Un bărbat ȘI-A TĂIAT GÂTUL cu un CUȚIT – FOTO/VIDEO
Publicat acum
11 anipe

Un bărbat din Dej și-a tăiat gâtul și și-a pus capăt zilelor. Șocantul incident a avut loc în această noapte pe strada Aleea Tomis.
Un apel la 112 a anunțat în această noapte, în jurul orei 2, că o tentativă de sinucidere a avut loc în cartierul Dealul Florilor din Dej, într-un bloc de pe strada Aleea Tomis. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii dejeni, dar și o ambulanță cu medic. Ajunși la locul solicitării, echipajele de intervenție au găsit un bărbat în vârstă de 44 de ani, inconștient, într-o baltă de sânge, cu răni severe în zona gâtului.
Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva și au constatat decesul. ”Echipajul de intervenție a fost solicitat la o tentativă de suicid. Ajungând la fața locului, am găsit victima inconștientă, în decubit dorsal, cu o plagă în regiunea laterocervicală dreaptă, secționate vasele mari de la nivelul gâtului. Moartea s-a produs probabil instantaneu, prin exsanguinare. Din păcate, nu am mai putut interveni”, a declarat medicul Mariana Baciu din cadrul Ambulanței Dej.
Macabra descoperire a fost făcută de rudele bărbatului care a ales să își încheie socotelile cu viața. După miezul nopții, acesta s-a dus în bucătărie, a pus mâna pe un cuțit și și-a tăiat gâtul. Moartea a survenit instantaneu.
Se pare că bărbatul se afla în depresie, recent fiind externat din secția de psihiatrie. Momentan nu se cunosc motivele care l-au determinat pe acesta să recurgă la asemenea gest violent.
Bărbatul nu le era străin polițiștilor, acesta având deschise mai multe dosare penale. Oamenii legii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.
Citește și:

Mașină sub sechestru, găsită la Dej, în cadrul unei noi acțiuni BLITZ. Zeci de testări cu etilotestul, surpriză la rezultate

Tineri din Cășeiu, după gratii! Au fost prinși în trafic, într-o mașină. Pentru ce fapte au fost condamnați

Atacatorii ambulanței din Dej, trimiși în judecată. Ce susțin procurorii















