Ştiri din zonă
Șofer beat, oprit de polițiștii din Gherla pe un drum comunal
Publicat acum
5 anipe

Sâmbătă, în jurul orei 18.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Gherla au depistat un conducător auto, de 31 de ani, din comuna Bonțida, în timp ce se deplasa pe DC32, pe raza localității Coasta, aflându-se sub influența alcoolului.
Testat cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice, în cauză fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Citește și:

INCENDIU la mănăstirea Cășiel, mai multe imobile au fost înghițite de flăcări – FOTO/VIDEO

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul












