Ştiri din zonă
Șofer cu permisul anulat, reținut de polițiști după ce a încălcat o hotărâre emisă de Judecătoria Beclean
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin Cociș
La data de 14 iulie, în jurul orei 11:10, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Cluj au depistat un bărbat de 58 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 107P, pe raza comunei Gilău, deși avea anulat dreptul de a conduce.
În urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că bărbatul are dreptul de a conduce anulat, aflându-se sub efectul unei condamnări cu suspendare pentru 3 ani şi 6 luni, în baza unei hotărâri emise de magistraţii Judecătoriei Beclean, cu un termen de încercare de 5 ani şi 6 luni.
Faţă de bărbat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
Citește și:

Dejul, din nou învăluit de ceață. Cuzdrioara, Mica și alte localități, sub aceeași avertizare meteo

Consilierii locali din Dej decid azi SUMA cu care va fi ajutată familia rămasă fără casă în urma exploziei

Primarul din Fizeșu Gherlii, REȚINUT pentru că a plecat acasă cu televizorul și cu un laptop luate din banii primăriei












