Eveniment
Șofer din Dej, implicat într-un ACCIDENT MORTAL între Bunești și Gherla. Victima nu a putut fi identificată
Publicat acum
4 săptămânipe

Un accident mortal a avut loc azi-dimineață, în jurul orei 04:20, pe DN1C, între localitățile Bunești și Gherla.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 73 de ani, din Dej, aflat la volanul unui autovehicul, ar fi acroșat un pieton care se afla pe partea carosabilă.
Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul pietonului.
”Până în acest moment, identitatea persoanei decedate nu a putut fi stabilită, aceasta neavând asupra sa documente sau alte înscrisuri care să permită identificarea. În continuare sunt efectuate verificări pentru stabilirea identității acesteia”, au precizat oamenii legii.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, sunt continuate cercetările, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, precum și pentru luarea măsurilor legale care se impun.












