Eveniment
Șofer din Dej, oprit de polițiști. Era beat
Publicat acum
5 anipe

Ieri, în jurul orei 01.35, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej au depistat un conducător auto în vârstă de 32 de ani, din municipiul Dej, care de deplasa pe raza municipiului aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat concentrația de 0,44mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus de polițiști la o unitate medicală în vederea recoltării mostrelor biologice.
Sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Citește și:

ACCIDENT grav azi-noapte, au intervenit pompierii Detașamentului Dej. Un tânăr a fost găsit inconștient – FOTO

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul

Mii de credincioși, în rugăciune la Nicula. Pelerinajul de Sfânta Maria, unul dintre cele mai mari din România – FOTO/VIDEO












