Ştiri din zonă
Șofer din Uriu, beat la volan prin Cristeștii Ciceului. A fost tras pe dreapta de polițiști
Publicat acum
10 anipe
de
Dorin Cociș
Duminică, 3 iulie, un bărbat din localitatea Uriu, în vârstă de 48 de ani, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DN 17, pe raza localităţii Cristeştii Ciceului, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal.
FOTO – Arhivă
Citește și:

Tânără din Gherla, rănită într-un accident în Bistrița. Mașina în care se afla, proiectată în alt autovehicul

Mii de credincioși, în rugăciune la Nicula. Pelerinajul de Sfânta Maria, unul dintre cele mai mari din România – FOTO/VIDEO

ACCIDENT în Dej, pe strada 1 Mai. Trei autoturisme implicate, o persoană la spital – FOTO












