Ştiri din zonă
Șoferiță trasă pe dreapta, în Figa. Există indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive
Publicat acum
3 anipe

Ieri, 8 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control, în zona stațiunii Figa, un autoturism.
La volan a fost identificată o tânără de 21 de ani, din Chiraleș. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
”Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a precizat IPJ Bistrița.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri în cadrul unui dosar penal.
Citește și:

AUR demarează procesul de SUSPENDARE a președintelui Nicușor Dan. Formațiunea vrea și alegeri anticipate

Avertizare de vreme severă în mai multe localități din apropierea municipiului Dej. ANUNȚUL ANM

Topul celor mai bune școli din Dej, după rezultatele de la Evaluarea Națională 2026. Cine s-a remarcat












