Conectează-te cu noi

Eveniment

Șoferul unui microbuz școlar, depistat de polițiștii din Dej sub influența alcoolului – FOTO

Publicat acum

pe

Serviciul Rutier Cluj o organizat o acţiune pe raza întregului judeţ pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la normele legale privind siguranța și legalitatea transportului public de persoane. În urma acţiunii, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 48.500 de lei.

În cursul zilei de luni, 4 decembrie, în intervalul orar 6:00 -10:00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul Rutier şi cei din cadrul subunităţilor de poliţie teritoriale au desfăşurat o acţiune în scopul verificării legalităţii transportului rutier de persoane şi a transportului şcolar.

Pentru nerespectarea legislaţiei specifice din domeniul transporturilor şi a regimului rutier, au fost aplicate 19 sancţiuni în valoare de peste 48.500 de lei.

De exemplu, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej – Formaţiunea Rutieră au depistat un conducător auto care conducea un microbuz şcolar, deşi se afla sub influenţa alcoolului. Cel în cauză avea o îmbibaţie alcoolică de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul în vârstă de 56 de ani, din Dej, a fost sancţionat contravenţional, ca măsură complementară fiind dispusă reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.

Totodată, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat şi sancţionat un conducător auto care efectua transport de persoane prin servicii regulate de transport călători, pe ruta Huedin – Cluj-Napoca, și care nu a respectat capacitatea de transport.

Astfel de acţiuni vor continua în perioada următoare.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER